Vorbind despre recuperarea memoriei celor întâmplate în Gulagul sovietic lag&259;rul imens al Cercului Polar unde gardianul cel mai nenorocit era natura &537;i distan&539;ele de iad dintre localit&259;&539;i de la Kolîma prima localitate era situat&259; la 2000 de kilometri prefa&539;ând cartea lui Nicolas Werth Lauren&539;iu Constantiniu scria lucrurile putând fi raportate &537;i la realitatea

Marele examen. Un manuscris al Maicii Magdalena Ivan

de Parintele Arsenie Boca

10 Lei (TVA inclus)
Costul de livrare se calculeaza odata cu adaugarea produsului in cos si selectarea localitatii destinatie.

Cod produs: 0000101542

Editura: Agnos

Data aparitie: 2014

Editie: Editia I

ISBN: 978-973-1941-26-4

Numar de pagini: 94

Disponibilitate: In stoc

livrare rapida

Livrare detalii

retur

14 de zile drept de retur. detalii

Vorbind despre recuperarea memoriei celor întâmplate în Gulagul sovietic, lagărul imens al Cercului Polar, unde gardianul cel mai nenorocit era natura și distanțele de iad dintre localități (de la Kolîma prima localitate era situată la 2000 de kilometri), prefațând cartea lui Nicolas Werth, Laurențiu Constantiniu scria, lucrurile putând fi raportate și la realitatea românească: „Istoria Gulagului nu s-a constituit ca direcție de cercetare în istoriografia sovietică, nici chiar după apariția, în 1962, a nuvelei lui Alexandr Soljenițîn, O zi din viața lui Ivan Denisovici, care aducea, pentru prima dată și în manieră literară, în atenția publicului sovietic, problematica condamnaților politici și a sistemului represiv din Uniunea Sovietică. O istoriografie paralelă celei oficiale avea să apară și să ia amploare în samizdat, unde foștii locuitori ai insulelor Arhipelargului au început să pună în circulație propriile mărturii cu privire la lagărele de concentrare din URSS, contribuind astfel la scrierea a ceea ce Nicolae Iorga ar fi denumit istoria Gulagului „prin cei mici”, o istorie care avea să culmineze cu apariția, în Occident, în 1973, a lucrărării lui Soljenițîn, Arhipelargul Gulag. Imaginea României, un Arhipelarg al Gulagului fricii, din anii de început ai comunismului, este păstrată și ea prin astfel de fragmente vii, din caietele de notițe ale unor oameni, care au avut curajul de a nu arde ori arunca în uitare materialele prin care au consemnat teologia rezistenței, prin Înviere, dinaintea molohului roșu, încă bântuitor. 
Părintele Arsenie Boca a devenit cunoscut generației celei noi a României post-decembriste prin mărturii scrise și rostite, unele de ținută, altele simple încopcieri de sensuri, în care a contat mai mult fenomenalul decât sfințenia Părintelui. O tensiune riscantă, între mit și adevăr, s-a născut mai ales în ultima vreme când au apărut experți Arsenie cam în toate studiourile de televiziune ale României. Oamenii care urcă panta de lumină către mormântul Avvei nu sunt purtați de astfel de jocuri de imagine. Ci de un adevăr inalienabil: puterea dragostei Părintelui, care schimbă vieți. 
Într-una din zilele anului 2013, în 18 sau 19 noiembrie, Maica Magdalena Ivan, pe aleile tomnatice ale Lavrei Tismanei, mi-a dăruit caietul său de însemnări, „să-l folosesc cum voi vrea”. N-am așteptat să plec pentru a citi rândurile scrise cu migală, școlărește, cu evlavie de-a dreptul. Și am înțeles, încă o dată, cum s-a salvat România creștină. Prin migala păstrării icoanelor oamenilor care au dăruit sfințenie vieții aproapelui. Pe rând au ajuns sub ochii mei gânduri din întâlnirea cu Părintele Arsenie Boca, pe care ne-am gândit să vi le dăruim în această carte. 
Nu era prima dată când intram în contact cu viața din mănăstirile vremii. Nu doar din lecturi, ci mai ales din poveștile pline de sevă cerească ale Maicii Ierusalima, Stareță vreme îndelungată a Tismanei, a maicii Varvara ‒ minunata soră de călugărie a Maicii Magdalena, stinsă în lume pentru a se aprinde în cerul cu har al Mănăstirii gorjene ‒, ale Maicii Paraschiva de la Schit, ale Maicii Evloghia ori ale Maicii Antonina (zâmbetul Lavrei), urcate și ele în lutul cimitirului mănăstirii cât un miez de poiană a Raiului. Și din povestea tuturor celorlalte purtătoare de rugăciune smerită către Dumnezeu. Momentele cele mai ample ale recuperării memoriei mărturisitoare pe care le-am trăit în viața mea sunt legate de darul Maicilor Tismanei în zorii Privegherilor, în taina Săptămânilor Patimilor ori în lucirea de Duh a Săptămânilor Luminate din ultimii 20 de ani. 
Dintre ele, chipul Maicii Magdalena se desprinde ca al unui fulger la vreme de vară pe înălțimile Cioclovinei. Vie și plină de istorii minunate, ghidă mănăstirii și florar de preț al frumuseții tismănene, eclesiarh al Bisericii, plină de cunoașterea Tipicului din rânduiala vie a slujbelor văzute și trăite, atentă și scrupuloasă, râvnitoare în a sfătui și a consemna suferințele credincioșilor care trec pragul Mănăstirii, Maica ne oferă încă o dovadă că monahismul este un efort continuu de trăire a bucuriei cu Hristos. 


Data aparitie 2014
Editie Editia I
ISBN 978-973-1941-26-4
Loc aparitie Sibiu
Numar de pagini 94
Tip coperta Necartonat
Autor

Parintele Arsenie Boca

Clientii clb.ro nu au adaugat inca opinii pentru acest produs. Fii primul care adauga o parere, folosind formularul de mai jos.

Spune-ne parerea ta despre acest produs

Nota acordata produsului:

Notificare prin e-mail cand apar comentarii noi
Scroll