Apocalipticul razboi animale vs. om

În scenariul pe care aveam de gând să-l propun atunci când mi-am îndreptat atenţia şi asupra posibilităţii extinderii conflictului între om şi regnul animal, la cote apocaliptice, s-au subînţeles de la sine două unghiuri de abordare: premeditare şi stare de fapt. Despre „,starea de fapt" aproape că nu ar mai fi nevoie să dăm amănunte, dar în ceea ce priveşte „premeditarea" ne putem gândi fie la un atac direct asupra oamenilor fie/şi indirect, manifestat prin distrugerea resurselor de hrană (animală şi/sau vegetală), "pus la cale" de un nou Rege al regnului animal. Această „nouă Apocalipsă" (de tip S.F.) aparent face parte din categoria acelora fanteziste de-a dreptul, dar adevărul este că, oricât ar părea de gogonată, şi ea pleacă de la o alertă reală, greu de crezut, dar nu imposibilă. Cinstit vorbind, singura „parte slabă" a scenariului meu rămâne aceea a alegerii unui Rege Suprem, care să coordoneze bătălia finală, în care s-ar putea să avem şanse mai mici decât să ne complăcem să credem că am avea. Atacul haotic, individual sau în haite, al unor animale puternice, dispărute cândva şi miraculos renăscute, sau dintre cele contemporane, fie ele carnivore sau doar pur şi simplu Jone de forţă", precum hipopotamii sau elefanţii, ar putea fi şi el un scenariu destul de credibil, amintind că avem un veritabil recordman al atacului individual, de sex femeiesc, o tigroaică ce a reuşit să mănânce patru sute treizeci şi şase de localnici din India înainte de a fi omorâtă. Ar mai putea fi şi atacul concentrat al lighioanelor domestice mici, precum şoriceii, ce-ţi vor roade nasul, pisicuţelor ce-ţi vor cresta beregata şi căţeluşii spărgându-ţi femurul în fălcile lor, deloc de tip S.F. fiind însă faptul că păsările migratoare sunt export-importatoare de viruşi... al căror antidot este întotdeauna cu un pas în urmă.