Biserica neagra

Farmecul şi singularitatea povestirilor rămân intacte la schimbarea perspectivei de lectură de după 1989, dar la prima publicare în România, în 1990, a Bisericii negre, această cartemit, cu puternicul ei mesaj subversiv, e recuperată ca document al unei realităţi presupus defuncte, ca reper absolute în istoria unui gen literar la noi utopia neagră şi abia apoi îi sunt evaluate împlinirile sau ratările estetice. Cu o melancolie exasperată ori doar cu rece inteligenţă detectivistică, cititorul postdecembrist poate stabili analogiile: puzderia dulapurilor roşii face trimitere la culoarea partidului unic, limbajul cerşetorilor e făcut din stereotipiile îmbrăcate în haina preţiozităţii, care au asfixiat relaţiile umane câteva decenii, cartea mică de buzunar pe care oamenii sunt forţaţi să o accepte nu prea ascunde carnetul de partid, mizeria vestimentară şi alimentele pe care groparii le aduc deacasă, felii mari de mămăligă rece cu marmeladă de dovleac, vorbesc despre o lume căreia ia fost furată demnitatea, bustul unui bătrân cu mustăţi enorme, adulat în cele mai deşănţate forme, nare cum să nu amintească de cultul lui Stalin, finalul, ce pare al unui Caragiale tragic modificare fără să se schimbe nimic , nu poate să nu evoce schimbul generaţiilor comuniste DejCeauşescu. CRINA BUD