Crux

 

Exista carti care reusesc performanta de a scapa etichetarilor, functionind in raspar nu doar cu traditia, ci si cu productiile contemporanilor. Pentru multi, curajosul volum de debut al lui George State va insemna – sau ar trebui s-o faca – un veritabil soc, marca a diferentei fertile fata de orice produse lirice aflate in acest moment pe piata de poezie. Crux poseda capacitatea unica de a institui, necrutator si subversiv, in afara modelor sau a oricarui vacarm contextual, un nou limbaj poetic, cu toate riscurile si beneficiile pe care acest fapt le impune, reclamind totodata, din partea cititorului, si un nou tip de lectura.

„Imnuri, incantatii eleusine trecute prin filtrul unei experiente a modernismului umanist asumat integral, poemele lui George State au curajul (un curaj poate chiar independent de intentio auctoris) de a refuza mantia tranzitivitatii. Ba chiar mai mult: se intimpla in Crux ceva ce rar mai intilnim astazi in poezia noastra – Eul accepta sa se retraga in umbra cuvintelor si le lasa sa-si desfasoare singure dansul extatic al durerii. Limbajul poetic descopera «autonom» experienta religiosului, ba chiar o reinventeaza.” (Bogdan-Alexandru Stanescu)

 

„Poezia lui George State are un caracter prea putin obisnuit in raport cu habitudinile ultimului deceniu. Fie ca e vorba de polifonia-i poliglota sau de ascetismul formal, de versurile/versetele taiate cu precizie incantatorie ori de traseele narative subliminale, de referintele oculte, de (supra)tema tanatica, de aliteratiile obsesive, de bruiajul apocaliptic, de patosul rece, sensul poeziei din Crux a fost urzit departe de atelierele douamiiste. Dezinteresul fata de cerintele modei poate fi in alte cazuri o circumstanta peiorativa. Nu si aici: in poezia romana, o astfel de puritate a formei cuvintelor astepta de mult sa fie reinviata. O resuscitare deloc genuina insa. Precum acel Lazar-zombi aflat in cautarea limbajului in sectiunea finala a cartii, ratacind glosolalic printre silabe ce compun o acustica admirabila si opaca, retorica e readusa la o viata ireversibil deteriorata care are valoarea sarcastica a unui ecou.” (Mihai Iovanel)