Dezordinea preventiva

Sintem la Paris sau in orice alta capitala a lumii, intr-un viitor nu foarte indepartat, in redactia unui important post de radio, de unde stirile despre accidente, cutremure, incendii, atacuri teroriste, crize financiare, razboaie si iminente catastrofe planetare sint zilnic lansate in eter cu o tot mai amplificata frenezie. Intr-un alt plan, rapoartele unei organizatii internationale oculte descriu impasul societatii globale si fac referire la un proiect de restructurare radicala a Lumii: prin controlul informatiei si crearea sistematica a unei... ,,dezordini preventive”. Nu e intru totul sigur, insa acest proiect ar include si un protocol de colaborare intre rasa umana si o rasa a sobolanilor-mutanti.

 

Scris la persoana intii si la timpul prezent, acest roman recurge in mare masura la stilul jurnalistic. El se doreste si o reflectie in jurul acestui fenomen uluitor care este supra-informatia din zilele noastre. Pentru ca, in mod paradoxal, omul suprainformat este si unul paralizat. Din moment ce s-a „informat”, din moment ce s-a imbibat cu stiri politice, economice, sociale si mondene, omul-mlastina nu mai simte nevoia sa actioneze, are constiinta impacata si, cu sentimentul ca si-a facut datoria de cetatean..., se asaza la televizor ca sa vada un film sau o emisiune de divertisment, ceea ce-l ajuta sa digere si sa evacueze informatia civica ingurgitata. Cum s-a trecut de la o extrema la alta, de la omul paralizat prin cenzura in vremea comunismului la omul paralizat prin exces de informatie in zilele noastre – iata un mecanism pe care numai ironia istoriei stie sa-l produca. Matei Visniec, el insusi jurnalist de radio (a lucrat intre 1988 si 1989 la BBC, iar din 1990 lucreaza la RFI), incearca sa schiteze intr-un roman-manifest o radiografie a acestor noi forme de spalare a creierului.

 

Satira superioara, in traditia unui Jonathan Swift si Samuel Butler, si ingenioasa fictiune speculativa, romanul lui Matei Visniec ii propune cititorului un exercitiu de reflectie, provocindu-l sa-si „deparaziteze creierul” bruiat de actiunea – cind grosiera, cind insidioasa – a unui colectivism „de noua generatie”.