Doi ani de vacanta. Editia 2017

Doi ani de vacanta pentru un veac de lectura

Copil fiind, am citit cu pasiune cartile lui Jules Verne. Unul dintre romanele sale, Doi ani de vacanta, scris in 1888, a avut chiar destinul unei lecturi multiple. Nu revolta impotriva scolii, ci aventura ca scoala mi s-a parut ca raspunde mai corect formarii mele. Atmosfera de grup in cautarea unui ideal, fraternitatea din interiorul comunitatii adolescentine sunt tentatiile pe care Jules Verne le-a plasat corect intre 8 si 15 ani… Adica, tocmai plaja de varsta a lectorilor sai de azi.

Cincisprezece adolescenti si preadolescenti sunt surprinsi de furtuna in timp ce dormeau in portul Auckland. Naufragiaza pe o insula pustie, precum in povestea lui Robinson. Doar ca sunt copii si sunt multi. Acest context este prilej pentru scriitor sa-si puna in valoare talentul de analist al formarii relatiilor de dragoste intre foarte tinerii eroii. In plus, enciclopedismul „sfarsitului de secol“, elogiul pozitivismului si patriotismul specific veacului al XIX-lea dau savoare povestii.

Grupul de copii reuneste ceea ce Occidentul a produs la sfarsitul secolului al XIX-lea: englezi, un american, doi francezi... Si un negru de 12 ani, pe nume Moko, care este „pata de culoare“ stilistica a micii comunitati. Cel mai mare din grup este Gordon, care are 14 ani si este american. Urmeaza un francez, Briant, si un englez, Doniphan, ambii de 13 ani, aflati prin urmare, intr-o relatie concurentiala. Ceilalti graviteaza in jurul celor doi, pe care-i admira: pe Briant, pentru altruism, si pe Doniphan, pentru prezenta fizica si inteligenta. Fiecare dintre cei trei „lideri“ intruchipeaza in sine o virtute si absenta altora. Gordon este intruchiparea prudentei, Briant, devotiunea, Doniphan curajul. Caracterele nationale iau proportii metafizice.
.