• Autentificare
  • Inregistrare
  • Abonare
0 produse
TOTAL: 0,00 LEI
Produs
Istoria frumusetii_
Author Umberto Eco
in colectia
2.5 (23 opinii)
Cu toate că este ilustrată cu sute de capodopere ale tuturor timpurilor, aceasta nu este doar o istorie a artei. Imaginile, ca şi ampla antologie de texte de la Pitagora până în zilele noastre, ne ajută să reconstruim diferitele idei despre frumuseţe care s-au manifestat şi care au fost discutate începând cu Grecia antică şi ajungând până la noi. Cartea ilustrează modul în care a fost felurit concepută frumuseţea naturii, a florilor, a animalelor, a trupului omenesc, a astrelor, a raporturilor matematice, a luminii, a pietrelor preţioase, a veşmintelor, a lui Dumnezeu şi a Diavolului. Chiar dacă au ajuns până la noi doar textele filosofilor, ale scriitorilor, ale oamenilor de ştiinţă, ale misticilor sau ale teologilor, precum şi mărturiile artiştilor, cu ajutorul acestor documente poate fi reconstituit şi felul în care era percepută frumuseţea de către cei umili sau marginalizaţi, de către oamenii de rând din toate timpurile. Se poate vedea cum nu numai de-a lungul a mai multe epoci, ci uneori şi în cadrul aceleiaşi culturi, diferitele concepte de frumos au intrat în conflict unele cu altele. Le revine cititorilor, parcurgând aceste pagini, să hotărască dacă, prin nenumăratele sale întrupări, ideea de frumuseţe şi-a păstrat sau nu unele trăsături constante. Oricum, ei vor avea parte de o pasionantă aventură intelectuală şi emoţională.
Citeste intreaga descriere...
Item code 0000066540
SKU/EAN 978606609224
ISBN 978-606-609-224-1
Publisher Rao Distributie
Size 440
Pret 99,99 lei89,99 lei
 ( 72,57 lei excl. tax)
(-10,00 lei) 
Stock 6
Quantity 
Termen de livrare
  • - Curier

    48 ore

  • - Posta Romana

    4 zile lucratoare

  • - Ridicare de la sediu

    dupa confirmarea telefonica din partea responsabilului de comenzi online

  • - Ridicare din librarie

    dupa confirmarea telefonica din partea responsabilului de comenzi online

Categorie Arta, arhitectura si design
Producator Rao Distributie
Numar Pagini 440
Traducator Oana Salisteanu
ISBN 978-606-609-224-1
EAN 978606609224
Tip Coperta Necartonat
Data aparitiei 23.8.2012
Loc Aparitie Bucuresti
Autor Umberto Eco
Colectie Carte de buzunar
Editie Editia II
Interval de pret 50-100 lei
Status In stoc
Status In promotie
Comentarii Clienti
Nu exista comentarii despre acest produs.
Citeste toate comentariile...
Opinii Editoriale
Nu există opinii despre acest produs.
32,95 lei 29,66 lei
(-3,30 lei) 
Author
Colectiv redactional
43,25 lei 35,90 lei
(-7,35 lei) 
Author
Colectiv redactional
43,25 lei 35,90 lei
(-7,35 lei) 
Author
Colectiv redactional
31,00 lei 25,73 lei
(-5,27 lei) 
Author
Colectiv redactional
29,00 lei 24,07 lei
(-4,93 lei) 
Author
Florin Andreescu
36,75 lei 31,61 lei
(-5,15 lei) 
Author
Cristian Popescu
67,43 lei 60,69 lei
(-6,74 lei) 
Author
Colectiv redactional
70,00 lei 60,20 lei
(-9,80 lei) 
Author
Colectiv redactional
65,00 lei 55,90 lei
(-9,10 lei) 
Author
Mary Hollingsworth
159,99 lei 143,99 lei
(-16,00 lei) 
44,95 lei 40,46 lei
(-4,50 lei) 
Author
Umberto Eco
18,95 lei 17,06 lei
(-1,90 lei) 
Author
Umberto Eco
24,95 lei 22,46 lei
(-2,50 lei) 
Author
Umberto Eco
24,95 lei 22,46 lei
(-2,50 lei) 
Author
Umberto Eco
44,95 lei 40,46 lei
(-4,50 lei) 
44,95 lei 38,66 lei
(-6,29 lei) 
Author
Umberto Eco
24,95 lei 22,46 lei
(-2,50 lei) 
24,95 lei 22,46 lei
(-2,50 lei) 
26,92 lei 23,15 lei
(-3,77 lei) 
99,99 lei 89,99 lei
(-10,00 lei) 
Author
Colectiv redactional
33,99 lei 28,21 lei
(-5,78 lei) 
Author
Larousse
25,00 lei 22,50 lei
(-2,50 lei) 
Author
Tom Clancy
29,99 lei 26,99 lei
(-3,00 lei) 
Author
Kingfisher
40,00 lei 32,00 lei
(-8,00 lei) 
Author
Eugen Ovidiu Chirovici
34,99 lei 27,99 lei
(-7,00 lei) 
Author
Antoine de Saint-Exupery
45,00 lei 36,00 lei
(-9,00 lei) 
Author
C. S. Lewis
23,00 lei 20,70 lei
(-2,30 lei) 
Author
Alex Mihai Stoenescu
59,99 lei 53,99 lei
(-6,00 lei) 
Author
Enrik Lauer
39,99 lei 31,99 lei
(-8,00 lei) 
Author
Dinu C. Giurescu
40,00 lei 36,00 lei
(-4,00 lei) 

Vezi stocul din toate librariile - stoc 6
+ Vezi stocul din librariile din Bucuresti sectorul 1 - stoc 3
+ Vezi stocul din librariile din Bucuresti sectorul 3 - stoc 1
+ Vezi stocul din librariile din Bucuresti sectorul 4 - stoc 1
+ Vezi stocul din librariile din Bucuresti sectorul 6 - stoc 1