Jocul vietii si cum sa-l joci

Mulţi oameni cred că viaţa este o luptă; în jurul acestei vederi greşite, scurta noastră şedere pe pământ este transformată într-un infern, în loc de a culege roadele experienţei şi ale liniştii; fericiţi şi liniştiţi pentru a ne putea aşeza dincolo la un loc de pace. De multe ori nu ne dăm seama că trăim, abia când a venit ceasul fatal care întrerupe lanţurile în care noi singuri ne-am legat, atunci ne dăm seama.

S-ar putea spune că viaţa este un joc, în care dacă am şti să ne comportăm, ne-am bucura atât în această existenţă, de roadele ei, cât şi în cealaltă viaţă, nemaivorbind de evoluţie şi de roadele ei.

Aşadar, pentru a face cu succes jocul vieţii, trebuie să ne adunăm imaginaţia. O persoană care şi-a obişnuit imaginaţia să-şi închipuie numai bine îşi atrage în viaţă, „fiecare după dreapta dorinţă a inimii lui”: sănătate, bogăţie, dragoste, prieteni, cea mai desăvârşită expresie a celor mai înalte idealuri ale sale.

Imaginaţia a fost denumită „foarfeca minţii”, fiindcă taie mereu, zi de zi, imaginile pe care omul şi le închipuie, aşa că mai devreme sau mai târziu, el va întâlni propriile lui creaţii, imaginate, în lumea din jurul lui. Ca să-şi poată modela cu succes imaginaţia trebuie să înţeleagă modul de funcţionare a minţii lui. Grecii antici spuneau: „cunoaşte-te pe tine însuţi!”.

Mintea omului prezintă trei aspecte: subconştientul, conştientul şi supraconştientul.

Subconştientul este numai o cantitate de forţe fără o direcţie; este tocmai ca apa care stă şi face ce este dirijată să facă, el n-are putere de acţiune. Am cunoscut o femeie care, pe când era copilă, îşi imagina mereu că va fi văduvă; se gătea cu haine negre, purta un văl negru lung iar oamenilor le părea că este tare isteaţă şi distractivă. A crescut şi s-a măritat cu un om pe care l-a iubit foarte mult. În scurt timp a murit şi ea a purtat văluri negre ani de-a rândul. Imaginea ei de văduvă s-a impregnat în subconştientul ei şi, la momentul potrivit s-a manifestat fără să-i pese de dezastrul obişnuit.

Mintea conştientă este numită mortală sau trupească. Este minte omenească şi vede viaţa aşa cum pare că este. Ea vede moartea, dezastrul, boala şi limitările de orice fel şi, cu aceste imagini ea impregnează subconştientul.

Mintea supraconştientă este mintea divină - dinlăuntrul fiecărui om şi este domeniul ideilor perfecte. În ea se află „modelul perfect” amintit de Platon, modelul divin, fiindcă există un model divin pentru fiecare om. „Există un gol pe care tu trebuie să-l umpli şi, ceea ce nimeni nu poate umple, ceva ce tu ai de făcut şi pe care nimeni altcineva nu poate s-o facă pentru tine”. Toate aceste idei perfecte sunt exact înfăţişate în mintea supraconştientă. De obicei ele ţâşnesc în conştienţă ca un ideal nerealizabil, „ceva prea frumos ca să fie adevărat”.