Jurnalul unei epoci. 1926-1935 volumul II

În 1935-1936, Denis de Rougemont acceptă un post de lector de literatură franceză la Frankfurt, nu în ultimul rând din dorința de a fi martor al istoriei, în deplină cunoștință de cauză. Jurnalul său înregistrează pas cu pas semnele unei istorii care a luat-o razna, de la micile și marile lașități cotidiene până la spectacolul înfricoșător al mulțimilor halucinate care urlă pe stadioane numele lui Hitler.

„Iată însă că se ridică un vuiet ca de maree, de-afară se aud trompete. Reflectoarele se sting în sală, în timp ce pe tavan se aprind săgeți luminoase îndreptate către o ușă aflată la nivelul primei galerii. O lumină de reflector dezvăluie în prag un bărbat scund, îmbrăcat în brun, cu capul gol, cu un zâmbet extatic. Patruzeci de mii de oameni, patruzeci de mii de brațe s-au ridicat ca unul singur. Bărbatul înaintează foarte încet, salutând cu un gest molcom, episcopal, în asurzitoare urlete ritmate: heil! (În scurtă vreme nu mai aud decât urletele răgușite ale vecinilor mei pe un fond de furtună și de răpăieli înăbușite.) Înaintează pas cu pas, primește omagiul, de-a lungul pasarelei ce duce la tribună. Timp de șase minute, foarte mult. Nimeni nu-și poate da seama că țin mâinile în buzunar: stau toți drepți, nemișcați, și urlă în același ritm, cu ochii țintă pe acel punct luminos, acel chip cu zâmbetul extatic, iar lacrimile curg pe fețe, în întuneric.“ (DENIS DE ROUGEMONT)