Laur, Editura Humanitas

Considerat o capodoperă a literaturii ruse actuale, bestsellerul Laur este de două ori câştigător al Premiului Bolşaia Kniga – Premiul întâi şi Premiul cititorilor – pe 2013. A primit, în acelaşi an, Premiul Iasnaia Poliana (Lev Tolstoi). Este tradus în peste douăzeci de ţări.

Amintind de filmul Andrei Rubliov şi de romanul Numele trandafirului, bestsellerul Laur readuce la viaţă secolul al XV-lea, într-o intrigă străbătând timpul şi spaţiul, cu un personaj complex, care este pe rând vraci, nebun sfânt, pelerin şi călugăr. Cu o scriitură de o simplitate rafinată, trecând firesc de la real la fantastic şi de la cele lumeşti la cele sfinte, cu un spirit liber în religiozitatea lui inteligentă, cu un umor subtil şi o sensibilitate cuceritoare, Evgheni Vodolazkin ne oferă o carte de o mare frumuseţe şi profunzime, pentru a ne spune o poveste tulburătoare, pe care o numeşte „roman neistoric“.

„Sunt lucruri despre care este mai uşor să vorbeşti în contextul unei Rusii străvechi. Despre Dumnezeu, de exemplu. După părerea mea, legăturile cu El erau mai directe pe vremuri. Mai mult decât atât, pur şi simplu existau. Acum natura acestor legături îi preocupă doar pe puţini, şi asta e neliniştitor. Să fi aflat noi, din Evul Mediu încoace, vreun lucru complet nou, care să ne permită să ne relaxăm?“ (Evgheni VODOLAZKIN)

„Am terminat de citit Laur şi sunt complet fermecat de el – sunt cuprins de un nesfârşit sentiment de fericire că acest roman există.“ (Zahar Prilepin)

„Eroul acestui roman se sacrifică de dragul iubitei sale, salvând o mulţime de oameni care îi apar în cale; şi astfel, dragostea se multiplică şi se amplifică, ajungând până la cititori.“ (ExLibris)

Fragment:

"Pentru Arseni a început o viaţă nouă, plină de dragoste şi de teamă. Dragoste pentru Ustina şi teamă să nu dispară la fel de neaşteptat cum apăruse. Nu ştia de ce anume se temea - de uragan, de trăsnet, de foc ori de uitătură rea. Poate că de toate la un loc. Ustina era totuna cu iubirea lui pentru ea. Ustina era iubire, iar iubirea era Ustina. El o purta ca pe o lumânare printr-o pădure întunecoasă. Îi era teamă că miile de făpturi lacome ale nopţii se vor năpusti asupra acestei flăcări şi o vor stinge cu aripile lor.
Putea să o contemple pe Ustina ceasuri întregi. Îi lua un braţ şi, ridicându-i încet mâneca, simţea cu buzele perişorii aurii abia vizibili. Îi punea capul pe genunchii lui şi trecea cu vârful degetului peste linia părelnică dintre gâtul şi bărbia ei. Îi încerca genele cu limba. Îi dădea jos cu grijă de pe cap basmaua si ii răsfira părul. I-l împletea intr-o coadă. Îl răsfira din nou şi trecea incetişor pieptenele prin el. Işi imagina că părul era un lac, iar pieptenele o barcă. Alunecând pe lacul auriu, se vedea în pieptenele acela pe sine. Simţea că se îneacă, şi cel mai mult se temea de salvare. 
Pe Ustina nu o arăta nimănui. Când auzea bătaie în uşă, arunca pe ea cojocul lui Hristofor şi o trimitea în odaia cealaltă. Se uita repede la laviţă, după lucruri care puteau să o trădeze. Dar nu existau asemenea lucruri. In gospodăria lui Hristofor şi a lui Arseni nu era de fapt nimic femeiesc. După ce se asigura că uşa s-a inchis bine în urma Ustinei, deschidea uşa de la intrare. 
Ustina şedea fără să facă vreun zgomot în odaia de-alături, iar Arseni cerceta pacienţii. Tratamentele lui deveniseră mai scurte, lucru care nu le-a scăpat celor care veneau. Arseni nu mai încuraja statul de vorbă. Fără să spună vorbe de prisos, el cerceta şi pipăia carnea bolnavă. Asculta concentrat de ce anume se plângeau şi le administra remediile. Lua doar cât puteau să-i dea. Când toate cuvintele medicale erau deja spuse, se uita în aşteptare la oaspete. Legând asta de faptul că Vraciul era tot mai ocupat, pacienţii îi arătau un tot mai mare respect.
De Ustina nu ştia nimeni. Pe-afară aproape că nu se arăta, iar de-afară, prin ferestruicile acoperite cu băşică de bou, nu se vedea nimic. La drept vorbind, prin ele nu se vedea nimic nici dinăuntru. A.şa încât, chiar dacă cineva ar fi hotărât să arunce o privire pe fereastra lui Arseni, n-ar fi aflat mare lucru. Dar nu arunca nimeni nici o privire.
Intr-un rând, în timp ce era la el un bărbat care suferea de neputinţă bărbătească, Ustina a strănutat după perete. Incet, dar a strănutat, fiindcă odaia era totuşi rece. Pacientul s-a uitat a mirare la Arseni şi l-a întrebat ce zgomot a fost acela. Arseni i-a răspuns printr-o privire nedumerită. I-a sugerat omului să nu se abată de la necazul lui, altfel nu va putea scăpa niciodată de el. 
Niciodată, a întărit Arseni, şi l-a sfătuit să mănânce mai mult morcov. "