Lectii de franceza

Jenkins este englez până în măduva oaselor şi teribil de mândru de acest lucru. De fiecare dată când călătoreşte în străinătate, îşi anunţă naţionalitatea cu glas tare şi se înarmează cu melonul şi cu umbrela strânsă cât mai atent. Ca mulţi din generaţia sa, Jenk însă nu prea are cuvinte de laudă despre francezi, un popor ciudat care nici măcar nu înţelege ce-i cu jocul de crichet. Dar se vede nevoit să recunoască faptul că francezii se pricep de minune la bucătărie, astfel că, într-o bună zi, acceptă afabil invitaţia lansată de cei doi parteneri de afaceri parizieni de a lua prânzul împreună; sau, cum ar spune el, de a îmbuca şi ei ceva între două afaceri. Tocmai el, care nu se atinge niciodată de o mâncare cu un nume pe care nu îl poate pronunţa. Şi aşa încep aventurile cu furculiţa, cuţitul şi tirbuşonul pe meleagurile Franţei.