Luna si fata ei nevazuta

Fiinte fantastice si Wernher von Braun, Stonehenge si viata sexuala a coralilor, mituri aborigene si episcopi anglicani, intr-un cuvant... Luna. Luna lui Brunner, un breviar sofisticat, o istorie nocturna si o fresca a intunericului, mister si imaginatie, mituri si fantezii, stiinta, psihologie, literatura si arta. Mai ramane doar intrebarea ce-ar putea fi „acolo“. Luna sau… primul pas spre Marte! 

O invitatie dupa lasarea serii, si numai la lumina Lunii, prin secole de cultura, stiinta si arta, din dorinta de a patrunde misterul din intuneric si, de fapt, misterul firii umane. Un altfel de cer al noptii, un flux si un reflux, o iubire si o promisiune. Romantic sau cronobiologic?

In Roma antica, luna calendaristica era impartita similar in functie de fazele lunare, prima zi a lunii fiind numita calendae (de la calere, „a fi cald“ sau „a fi luminos“). Inaintea lor, grecii au dezvoltat ciclul metonic, intr-o incercare de a determina corespondenta dintre fazele lunare si anumite zile ale anului. Meton, astronom si matematician care a trait in secolul al cincilea i.Hr., a calculat ca nouasprezece ani solari echivaleaza cu 235 de luni lunare, adica 6 940 de zile. Dupa nouasprezece ani, aceeasi faza lunara va fi inregistrata in aceeasi data a anului solar. Doar o data la 312 ani ciclul se decaleaza cu o zi.

Astronomii din Egiptul antic au incercat sa armonizeze sistemele de masurare a timpului bazate pe stele, Luna si Soare. La un moment dat, in jurul anului 3000 i. Hr., ei au definit anul ca avand 365 de zile, iar luna 30 de zile, acestea din urma fiind grupate in perioade sau „saptamani“ de cate 10 zile. Un astfel de sistem este practic, mai cu seama in contextul inregistrarilor cu caracter economic, iar Copernic a folosit anul egiptean in calculele sale. Dar fiindca sistemul nu reflecta variatiile Lunii vizibile, au aparut in timp conflicte cu acei egipteni care aveau convingeri religioase ferme.