Misterul masinutelor chinezesti

Misterul mașinutelor chinezești este o colecţie de patruzeci de povestiri interconectate și tot atîtea episoade din viața unui (viitor) scriitor, nu neapărat cel care și-a pus numele pe copertă, dar nici foarte diferit de el. Patruzeci de povestiri care se pot citi asemenea unor capitole de roman și în care memoria și ficțiunea, nostalgia și suferința se completează reciproc pentru a forma un univers personal populat cu tot felul de creaturi, cînd blînde, cînd fioroase, cînd amuzante, cînd melancolice, cînd protectoare, cînd reci, cînd pur și simplu ciudate.

 „Torturat, ca noi toţi, de un irepresibil sindrom Peter Pan, Florin Irimia porneşte, în Misterul maşinuţelor chinezeşti, în căutarea propriilor «à côté de chez…». Adică îşi retrăieşte, scriind, propria copilărie petrecută în decorul sordid al ultimului deceniu comunist, transmutînd viaţa imediată a copilului într-o introspecţie de multe ori dureroasă.

Căci nu atît mulţimea de întîmplări comice şi de «faze», cum ar spune Ovidiu Verdeş, pe care autorul şi le aminteşte, povestindu-le cu un talent şi o plăcere evidente, sînt partea cea mai intensă a cărţii, ci căutarea obsedantă a vechilor traume, a crăpăturilor din porţelan, a punctelor freudiene de calcifiere din propria biografie, atîta vreme refulate, prin care autorul îşi citeşte, ca-n liniile din palmă, viaţa actuală. Florin Irimia nu caută copilul pierdut, copilăria pierdută, ci, prin ele, se caută pe sine însuşi. În acest proces, ficţionalizarea, mergînd pînă la construirea amintirilor-paravan şi la modelarea întîmplărilor în sens estetic, este uneori evidentă şi necesară: un coşmar străvechi, cu mama care-şi decapitează fiul, e retrăit în realitate odată cu moartea tragică a acesteia. O întîmplare de o mare cruzime, cea a descoperirii de către copil a jucăriilor care nu erau pentru el, îl aduce-n lumină pe tată, marele histrion al cărţii, cel care schimbă măşti şi femei ca un prestidigitator. Ei sînt cu adevărat eroii «misterelor» lui Florin Irimia, drama divorţului părinţilor (mai curînd pusă-n scenă decît cu adevărat rememorată) e adevărata miză, de o tristeţe de multe ori insuportabilă, a cărţii sale.

Dincolo de toate acestea, povestirile din volum respiră o ingenuitate, o naturaleţe, o lipsă de fasoane literare care mie mi-au amintit de cărţile lui Cezar Paul-Bădescu şi mi-au plăcut mult. Sper să placă şi cititorilor.” (Mircea Cărtărescu)