O undita pentru bunicul meu

Laureat al Premiului Nobel pentru Literatură în anul 2000

Scrise în anii ’90, povestirile lui Gao Xingjian se inspiră din fragilitatea vieţii, a iubirii şi din puterea obsedantă a memoriei. În „Templul Desăvîrşitei Compasiuni”, teama acută, cu origine misterioasă, a povestitorului umbreşte fericirea delirantă a unei excursii în luna de miere. În „Crampe”, un bărbat scapă ca prin urechile acului de înec, dar descoperă uimit că nimeni nu i-a simţit lipsa. În „Accidentul“, un autobuz loveşte un biciclist; apoi, ca într-un film, urmările haotice ale accidentului se pierd în liniştea unui colţ de stradă şi toată lumea pare să ignore cele abia petrecute. În fabula care dă titlul volumului, povestitorul încearcă „să se despovăreze de dorul de casă”, dar se trezeşte pierdut într-un labirint al amintirilor din copilărie, în care secvenţele şi persoanele narative se amestecă, în care ea devine pe nesimţite tu, într-un vertij al fluxului conştiinţei. Peste tot sînt prezente portrete psihologice covîrşitoare, cu speranţe nerostite şi frici care trădează prezenţa nesfîrşită a trecutului în viaţa personajelor.

„Gao Xingjian şi-a petrecut mare parte a carierei căutînd o limbă literară şi o formă care să fie în acelaşi timp modernă şi tradiţională, cu alte cuvinte, o voce care să însemne ceva mai mult decît o reinterpretare a modernismului occidental. Gao a încercat să obţină acest efect combinînd relaxarea structurală specifică literaturii chineze tradiţionale cu obsesia stilistică occidentală pentru subiectivitate şi înstrăinare.” (The Guardian)

„Povestitorii lui Gao Xingjian se plimbă ca într-un vis pe aleea senzaţiilor şi a memoriei.” (The Boston Globe)

„Cu detalii precise şi sugestii discrete, O undiţă pentru bunicul meu e cea mai bună carte de proză a lui Gao Xingjian apărută pînă acum în traducere.” (Kirkus Reviews)

„Aceste povestiri delicate, pline de evocări oferă o probă a scriiturii lui Gao Xingjian.” (Publishers Weekly)