Setul Biografii contine 6 cartiBENITO MUSSOLINI de Fortunato Minniti Pana in 1938 cand dupa Pactul de la Munchen a aparut in ochii lumii ca salvator al pacii singurul in stare a-l tine in frau pe Hitler Mussolini a fost un personaj de prima marime pe scena politica si in presa internationala In ciuda faptului ca pentru a da o noua ordine poporului italian a calcat in picioare democratia il Duce le parea charismatic nu doar multor

Set biografii 6 volume

Cod produs: 0000157221

Editie: Editia I

Disponibilitate:

livrare rapida

Livrare detalii

retur

14 de zile drept de retur. detalii

Acest produs nu mai este la vanzare. Vedeti mai jos alte produse similare disponibile.

Completati formularul de mai jos pentru a fi anuntat cand acest produs revine pe stoc.

Numele tau:
Email:

Setul Biografii contine 6 carti:

BENITO MUSSOLINI de Fortunato Minniti
Pana in 1938, cand, dupa Pactul de la Munchen, a aparut in ochii lumii ca salvator al pacii, singurul in stare a-l tine in frau pe Hitler, Mussolini a fost un personaj de prima marime pe scena politica si in presa internationala. In ciuda faptului ca, pentru a da o noua ordine poporului italian, a calcat in picioare democratia, il Duce le parea charismatic nu doar multor italieni, ci si unor oameni de stat liberal-democrati precum Churchill si Roosevelt si, mai inaintea lor, bolsevicului Lenin, cel care i-ar fi acuzat pe comunistii italieni ca au lasat sa le scape singurul socialist capabil sa realizeze cu adevarat revolutia. Mare interpret al artei de a poza, Mussolini a vrut - si a reusit - sa isi construiasca un mit. Prizonier al acestei imagini construite pentru a trece dincolo de propriul sau timp si pentru a intra in marea istorie, mitul Ducelui a degenerat impreuna cu charisma lui politica. Legile rasiale, insurectia antiburgheza, razboiul gresit, insuficienta calitatilor de comanda, complexul de inferioritate in fata lui Hitler au dezvaluit, toate, esecul revolutiei fasciste si, in plus, au subliniat si inadecvarea totalitarismului sau. Astfel, atunci cand vantul istoriei a inceput sa sufle cu intensitatea unei furtuni, omul care militarizase politica a cazut ca un dictator banal in urma unei lovituri de palat pe care el o subevaluase politic.

ADOLF HITLER de Hedwig Gusto (192 pagini)
Probabil Hristos e singurul care se poate mandri cu un numar mai mare de biografii decat Hitler. Insa Adolf Hitler are un avantaj incomparabil: arhive cu amintiri si documente pe care birocratia chitibusara a celui de al Treilea Reich le-a adunat si Aliatii le-au pus la loc sigur, una dintre putinele mosteniri in marea de moloz a Stunde Null, Ora Zero, din iunie 1945. Si totusi, istoria dictatorului inca suscita intrebarea care i-a ingrozit pe soldatii americani cand au deschis portile la Auschwitz: cum s-a putut intampla? Nu este suficient sa spunem ca Hitler a incarnat latura aceea obscura care domina umanitatea de pe vremea lui Cain. La inceput, in zilele tragice din 1940, doar Anglia, desi ingenuncheata, apoi si Rusia si America au inteles ca ramanea doar lupta pana la ultima picatura de sange impotriva omuletului cu mustata: fiindca intruchipa raul in istorie. De aceea al Doilea Razboi Mondial se poate numi de eliberare. Ce avea Hitler atat de deosebit ca sa suscite atata devotament fata de rau? Sigur nu era doar un nebun, o marioneta a marii burghezii germane lacome de putere, de materii prime si de comenzi militare. El personifica acea ura antiburgheza si anticrestina care explica mult sange varsat de fascism si de comunism in secolul XX. Pentru generatiile de azi, crescute cu Star Wars, Hitler e un fel de Darth Vader, sinonim cu tirania, cu brutalitatea, cu cinismul. Cele 90 de fotografi alb-negru care insotesc textul documenteaza in imagini sugestive epoca si viata celui care a fost Fuhrerul prin excelenta.

STALIN de Elena Dundovich (190 pagini)
"Cu exceptia lui Adolf Hitler, unui singur alt lider din sec. XX i s-a dat sumbrul privilegiu de a fi infatisat ca un demon, capabil prin forta lui luciferica sa modeleze o intreaga perioada istorica: Iosif Vissaronovici Djugasvili, zis Stalin. Cele 96 de fotografii alb-negru care insotesc textul documenteaza cu imagini sugestive epoca si viata celui care a fost exact ceea ce ii spune porecla : Stalin - Omul de otel."

MAO ZEDONG de Enrico Fardella (192 pagini)
Mao Zedong a fost atras de politica deoarece era din fire rebel si nerabdator sa iasa din categoria sociala in care il plasasera conditiile economice ale familiei. A ales comunismul si a avut doua mari intuitii politice. In primul rand, a inteles ca Revolutia Chineza ar fi fost posibila numai daca partidul ar fi reusit sa mobilizeze masele de tarani. Si, in al doilea rand, a inteles ca razboiul impotriva Partidului Nationalist cerea fantezie, abilitate, flexibilitate, istetime vicleana. Capodoperele lui au fost Marsul cel Lung (12 000 de kilometri, 200 de confruntari armate, 80 000 de victime umane), micul stat comunist din Shaanxi si marea mobilizare populara impotriva Gomindan intre 1947 si 1949. Dupa proclamarea Republicii Populare Chineze pe 1 octombrie 1949, colectivizarea pamanturilor detinute de tarani a pus economia in genunchi si a produs un fel de catastrofa umanitara. Politica asa-numita a celor „o suta de flori“, lansata de Mao pentru a obtine consensul intelectualilor, a pus in pericol puterea partidului si a fost intrerupta dur. Marele Salt Inainte si crearea Comunelor (organe centralizate de care depindeau activitatile agricole si industriale a numeroase sate) au avut un esec rasunator. La sfarsitul anilor 1950, pentru a-si recupera puterea pierduta, a avut ultima intuitie si a declansat Revolutia Culturala, act suprem de cinism politic (intre cincisprezece si douazeci de milioane de morti), dar si de fantezie romantica. Cele 80 de fotografii alb-negru care insotesc textul documenteaza in imagini sugestive epoca si viata celui care a fost supranumit Marele Carmaci.

ERNESTO CHE GUEVARA de Carlo Bata (192 pagini)
Irlandez pe linie paterna si basc pe linie materna, argentinialul Ernesto Guevara a fost cetatean de prim rang al Cubei. In urma unui scurtcircuit mediatic, a devenit icoana miscarii contestatare studentesti, simbolul unei generatii fascinate de frumusetea si de curajul sau, erou romantic si martir crestin. Nu mai conteaza daca era intr-adevar bun, un „sfant laic“ cum fusese numit, sau daca mainile ii erau pline de sange, consecinta inevitabila a atator batalii in care nu sufereau si nu mureau doar „cei rai“. Era onest, simpatic, cult, exaltat, imposibil de tinut in frau. Indraznet pana la autodistrugere, nebun si sinucigas, generos, fara sa-i pese de sine, el insusi primul indragostit de legenda sa de erou. Reprezenta inocenta celui care crede intr-o lume mai buna si hotararea celui care are convingerea ca poate construi aceasta lume cu propriile maini si cuarmele. Imaginea lui Guevara a functionat ambivalent: erou simbol al luptatorilor din gherila urbana, dar si al adeptilor nonviolentei, inarmati doar cu chitare. Tata fugar a cinci copii, sot a doua sotii aflat mereu departe, mare jucator de sah. Ignorant inrait al naturii umane, spunea: „Tot ce exista va fi impartit tuturor, nimeni nu va primi mai mult decat ceilalti“. Afectuos cu copiii, spunea: „Singurii privilegiati in Cuba vor fi copiii“. Si nu si-a incalcat niciodata promisiunile, si dansa tango, si avea drept hobby fotografia. Cele 84 de fotografi alb-negru care insotesc textul documenteaza in imagini sugestive epoca si viata celui caruia i se spune, simplu si afectuos, Che.

JOHN FITZGERALD KENNEDY de Marilena Gala (192 pagini)
John Fitzgerald Kennedy a reprezentat un mit, dar si un exemplu pentru generatia postbelica. Multi americani, dar si europeni il adorau pe acest tanar cu parul mare, frumos, aristocrat, puternic, curajos, realist, plin de energie, in stare sa isi respecte angajamentele si cuvantul dat. Avea patruzeci si trei de ani cand a intrat in functie, dar amintea de entuziasmul unui tanar de douazeci. A fost cel mai tanar presedinte american din istorie, primul nascut in secolul XX, primul catolic, primul atat de aproape de europeni. Cand a fost asasinat la Dallas, Texas, pe 22 noiembrie 1963, in circumstante nici pana astazi pe deplin elucidate, la doar patruzeci si sase de ani, lumea a plans – de furie, de dragoste, de frustrare. Kennedy a murit fara sa apuce sa vada indeplinite iluziile create chiar de el insusi. Focurile de arma trase de Oswald au ucis vise ale americanilor, dat fiind ca revolutia pentru drepturile civile ajunsese la apogeu. Nu numai America a descoperit lacrimile, au fost multi cei care l-au regretat pe Kennedy. Acest idealist ciudat isi pusese in gand sa schimbe viata, istoria, lumea. Prin moartea lui, cum avea sa spuna istoricul Arthur M. Schlesinger, „am pierdut ceva vital, adica viziunea unei Americi ca republica umana, rationala, democrata, care colaboreaza cu celelalte state si institutii internationale pentru a promova democratia, drepturile omului, pacea“. Cele 80 de fotografi alb-negru care insotesc textul documenteaza in imagini sugestive epoca si viata celui devenit mitul tuturor noilor generatii - JFK.

 

Fragment din volumul "Stalin" de Elena Dundovich:

„In noaptea dintre 15 si 16 decembrie, Lenin are un nou atac. Pentru Stalin este o intamplare providentiala. Paralizat, supravegheat in permanenta de secretare eficiente si grijulii pe care Stalin insusi le-a pus la capataiul lui, Lenin angajeaza o ultima batalie. Cauta solidaritatea lui Trotki, dar nu reuseste pana la capat. Dicteaza cateva note secrete adresate viitorului congres al partidului in care il critica pe Stalin si puterea nelimitata pe care a concentrat-o in mainile sale. Ajunge pana acolo incat recomanda indepartarea lui din functia de secretar. Pe 9 martie 1923, in sfarsit, are o ultima criza care il lasa incapabil sa vorbeasca si sa se miste si il elimina pentru totdeauna de pe scena politica. Va muri pe 21 ianuarie 1924.
Eliberat de amenintarea reprezentata de Lenin, Stalin nu mai asteapta deloc si isi incepe ascensiunea spre putere. Dar nu a sosit inca vremea si are nevoie de aliati. Pe moment, puterea este exercitata de o troika formata din Zinoviev, Kamenev si Stalin insusi care, prudent, creeaza in mod fals impresia ca este ultimul dintre cei trei ca importanta. Dar este doar o iluzie.
Kamenev, presedintele sovietului Moscovei, este un om cult, pasionat de arta si de literatura. Dar este singur, nu are partizani. Zinoviev isi are bastionul la Sankt-Petersburg si este seful Internationalei aIII-a, creata in 1919 ca organ de coeziune a tuturor partidelor comuniste din lume; dar este doar fictiv, in realitate, Moscova desemneaza conducatorii Internationalei si pe ai partidelor. Deja din vara lui 1923 apar divergentele, insa, in mod eronat, atat Zinoviev cat si Kamenev il considera pe Trotki cel mai aprig dusman si se bazeaza pe Stalin pentru a-l inlatura. Sunt convinsi, in mod gresit, ca il pot manipula pe apparatcik-ul (omul de aparat) georgian. Preocupanta similitudine a istoriei: si in Germania si Italia, fortele conservatoare au crezut in mod eronat ca ii pot folosi pe Hitler si pe Mussolini pentru a-si pastra puterea.
Ciocnirea cu Trotki se produce pe toate planurile: el acuza troika de faptul ca ar fi cauzat regresul miscarii muncitoresti germane apropiate de revolutie in acele luni ale toamnei lui 1923, dupa ce, conform principiilor marxiste, de sase ani bolsevicii asteapta timpurile mesianice ale unei insurectii internationale; dar mai ales denunta nevoia imprimarii unui „nou curs" pentru a reinstaura caracterul democratic intr-un partid in care, ca sa spunem adevarul, el este prea putin ascultat, desi a fost, impreuna cu Lenin, adevaratul coprotagonist al Revolutiei din Octombrie. Zinoviev si Kamenev il ataca; Stalin, inca o data, ramane in umbra si inaugureaza, pentru prima data, tactica pe care o va folosi in urmatorii cinci ani si care ii va aduce puterea: sa impinga in fata oameni ale caror calitati nu le are, capabili sa castige, in acel moment precis, batalia in favoarea lui.”


Editie Editia I
Loc aparitie Bucuresti
Scroll