Timpul pierdut 3. Guermantes

Romanul Guermantes reprezinta cazul exemplar al maximei extensii prin care un nume "diafan" poate emana din sine o "lume" halucinant de reala si, in consecinta, o grandioasa constructie narativa ("Numele Guermantes era ca un cadru de roman...") menita sa ilustreze, in chip memorabil, ipoteza cu privire la o anume autonomie a fictiunii. Acest nucleu, in vesnica pulsatie, reprezinta, in acelasi timp, "o ultima iluzie de spulberat": intr-adevar, numele magic "Guermantes" se va volatiliza intr-o dimineata spectrala, - "matineul ducelui de Guermantes", din ultimul roman al ciclului. Cornel Mihai Ionescu