Ultima boema bucuresteana (1964-1976) urmata de Portrete de boemi
de Mihai Neagu Basarab
Boema evocă de obicei o imagine romantică despre « viaţa de artist ». Imaginea realistă
a boemei e mai degrabă o ţesătură deasă de politici, tradiţii locale, negocieri între grupuri
sociale, războaie între impostura culturală şi gloria pe merit. Să fie boemii oameni prea slabi
într-o lume dură sau prea tari pentru o societate nivelată ?
« De ce a reapărut boema bucureşteană în 1964 ? Motivul principal l-a constituit amnistierea
deţinuţilor politici, sute de mii, care reprezentau în sânul poporului român de atunci o masă
ca de minereu aurifer îmbogăţit faţă de restul populaţiei, mai adaptată la socialism, cu credinţa
mai puţin antrenată, în libertatea iluzorie „de afară“. Nici nu se punea prea insistent problema
caracterului ambiguu al libertăţii, toţi românii ştiau că-n puşcărie e mai rău decât „acasă“, oricât
de rău ar fi fost „acasă“. Printre zecile de mii de deţinuţi politici eliberaţi în Bucureşti erau câteva
mii de intelectuali şi artişti remarcabili, poeţi, foşti profesori universitari, foşti ziarişti faimoşi,
care, vrând-nevrând, au devenit boemi, siliţi să locuiască în mici camere mansardate sau
în subsoluri în care altădată îşi duseseră zilele poate chiar servitorii lor. Ciudat este faptul că
preferau trei metri pătraţi pe strada Brezoianu la subsol unei garsoniere de 18 metri pătraţi,
cu duş şi bucătărie, în Balta Albă, unde se simţeau, printre foştii copii de foşti ţărani
semiurbanizaţi, ca într-un ghetou siberian. »
Data aparitie | 2018 |
Editie | Editia I |
ISBN | 978-606-680-020-4 |
Loc aparitie | Bucuresti |
Numar de pagini | 176 |
Tip coperta | Necartonat |
Autor | Mihai Neagu Basarab |