Cirese amare

„Mulţi dintre cei plecaţi nu povestesc mai nimic din suferinţele lor: dorul nu se poate povesti, iar lacrima se tace. Am dat glas adevărului, în numele tuturor.
Am trecut prin emoţii foarte mari la lansările pe care le-am făcut aici, în Italia, traducerii în limba italiană a Cireşelor amare... M-am temut că ei, italienii, se vor supăra, că se vor simţi răniţi de adevărurile pe care le-am spus despre ei în carte. Dar am întâlnit oameni care s-au ruşinat şi care, plecând capul în pământ, mi-au spus că habar n-au avut câte au îndurat emigranţii din pricina unora dintre ei, italienii adică. 
Cineva, italiancă, mi-a cerut să-i scriu lângă autograf «Nu pleca!» – cu siguranţă luase traducerea s-o dea cadou cuiva drag, încercând să-i împiedice plecarea. O chinezoaică stabilită în Italia mi-a mulţumit că am scris cartea şi mi-a mărturisit că şi ei se recunosc în ea... Toţi emigranţii lumii oftează la fel. Toţi speră că se vor întoarce într-o zi...
Apoi, au fost două femei din Sardinia, tot italience, care m-au îmbrăţişat în plină stradă! Copiii uneia, fraţii celei¬lalte sunt şi ei plecaţi aiurea, în Anglia şi în Germania. Nu mai eram din tabere diferite, eram mame şi surori, atât!“ – Liliana Nechita