Dacia esoterica volumul II

Spre sfarsitul anului 2020, am lecturat cu un deosebit interes si cu mare atentie cele doua volume ale lucrarii: Dacia Esoterica - simboluri, legende si traditii (Editura Ganesha 2020, o mie de pagini!) lucrare aparuta prin admirabila truda a domnului prof. dr. Vicu Merlan, originar din satul Isaiia, in prezent colaborator al Muzeului Municipal din Husi. Amintesc in context aceasta apartenenta a domnului profesor fiindca aici se afla intr-un fel cheia unui miracol. Indragostit de locurile sale natale si "simtind" spiritualitatea lor va fi cel care, intai ca student in anii 1991, apoi ca absolvent si angajat al muzeului amintit, va participa cu entuziasm la cercetarile arheologice efectuate in zona si va descoperi in anul 1998 ceea ce acum numim pe buna dreptate "Tezaurul de la Isaiia" expus in prezent la Muzeul Universitatii "Al. I. Cuza" din Iasi. Voi mentiona, probabil spre dezamagirea acelora pentru care cuvantul tezaur inseamna aur, argint sau cel putin pietre pretioase, ca este vorba de un tezaur de spiritualitate care ar putea (si chiar ar trebui!) sa schimbe paradigma istorica a culturii precucutiene de pe aceste meleaguri.

Intreaga lucrare a domnului profesor este o calatorie foarte asemanatoare cu cele facute in scopul initierii spirituale, o neobosita cautare a adevarului privitor la istoria adevarata a locurilor si oamenilor din acest urias areal numit de-a lungul tipurilor Dacia, Getia, Vlahia sau Karavlahia ori in alte feluri, functie de cel care face referirile sau de interesele geopolitice ale vremurilor. Il vom gasi pe domnul profesor in paginile volumului cautand semnele trecerii prin veacuri a populatiilor din acest areal, sapand in diferite site-uri, fotografiind prin locuri unde nici cu mintea noi, oamenii obisnuiti, nu ajungeam, scormonind arhive si memorii, cartile inaintasilor, adunand traditii, deslusind adevarurile din legende sau vechi povesti, punand cap la cap informatiile transmise prin  mestesuguri (costume, oua incondeiate, masti, dansuri etc...!) si dand astfel de obarsiile de cele mai multe ori ritualice ale acestora. Dar, in acelasi timp ni se demonstreaza ca, numai gandind la fragmente ca apartinand un tot unitar poti deveni credibil, iar autorul reuseste pe deplin acest dificil exercitiu.

 

[...] Vicu Merlan pune la loc de mare cinste numele unor cercetatori din tara, dar si din strainatate, care au avut curajul (as numi-o intelepciune!) de a cerceta si de a omite opinii referitoare la istoria foarte veche a omenirii, inclusiv ipoteze logice despre cea dinaintea marilor cataclisme planetare (potop) cum ar fi Daniel Ruzo, Marija Gimbutas, Nicolae Vlasa, Viorica Enachiuc, Victor Sorokin, evident, Nicolae Densusianu cel excesiv de contestat la noi si multi altii. Aduce in felul acesta un binemeritat omagiu inaintasilor, atragand in acest fel atentia, intr-un mod foarte elegant, ca poate ar fi timpul ca si la nivelul catedrelor sa schimbe optica abordarilor care incep istoria Romaniei cu razboaiele daco-romane, deci mult dupa perioada de maxima inflorire a entitatii statale daco-getice.

Sigur, o lucrare atat de ampla are suficient spatiu editorial pentru a analiza in amanunt, folosindu-se de un imens material iconografic, diferite simboluri, obiceiuri traditionale ori sarbatorile premergatoare crestinismului precum: spirala ori svastica, semnele solare sau reprezentarile Zeitei Mama, Brezaiele, Rusaliile, Sanzienele, legendele pricuricilor ori misteriosul dans al Calusarilor. Intra in preocuparile autorului si sculpturile mai mici, dar si mai mari, menhirii sau sceptrele de piatra, stancile insotite de legende insa si cursurile de apa aflate in aceasta situatie. Vom gasi si o foarte interesanta prezentare a toponimiilor precum si a simbolisticii apei in vechile credinte (ex. Apa Sambetei). Desigur, nu poate lipsi o abordare larga a conceptului de timp, asa cum il intelegeau, surprinzator de bine, vechile civilizatii nord-dunarene, iar aceasta abordare nu poate fi conceputa excluzand riturile funerare, cele care in ultima instanta dau valoarea definitiva a continuului spatio-temporal.

Spre lauda sa, autorul nu uita sa posteze in lucrare si "misterele" disparitiei unor importante scrieri referitoare la civilizatia daco-geta. Mai ales ca aceste scrieri nu apartin unor oameni oarecare ci, una dintre acestea, chiar imparatului Traian cel care iber fiind, deci de neam tracic a inteles foarte bine importanta consemnarii faptelor din razboaiele pe care le-a purtat cu dacii. Ori este de presupus ca o astfel de lucrare nu se putea "pierde" precum o insemnare oarecare. Aceeasi soarta a avut-o si cartea Getica scrisa de Critio, medicul lui Traian, scrierile lui Apollodor din Damasc despre constructia podului de la Drobeta, biografia lui Traian scrisa de reputatul istoric Tacitus, Istoria Daciei scrisa de Dio Criysostomos cel exilat de Domitian in Dacia, scrierile lui Pliniu cel Tanar, prieten a lui Traian, biografia lui Traian scrisa de Plutarh, capitolele despre Dacia din istoria lui Ammianus Marcellinus si multe, multe altele... Poate ca sunt doar simple intamplari sau poate au vreo legatura cu surprinzatoarea noastra indiferenta fata de unele marturii ale trecutului ceva mai indepartat precum Tablitele de la Sinaia, disparute sub ochii nostri, apoi declarate foarte comod falsuri, scrierile de la Tartaria si nu numai declarate si acestea semne fara importanta sau doar modalitate de a preciza cui apartine un bun oarecare, atunci cand insemnele grafice au fost descoperite pe diferite vase sau statuete. Sunt si acestea intrebari pe care lectura volumului le ridica cititorului, asa cum trebuie sa se intample cu orice carte buna.
 

[...], personal, consider ca marea dezbatere, cea de fond, a prezentei lucrarii este problematica extrem de spinoasa a limbii vorbite de neamurile traco-daco-getice si scrierea acestora. Asta si pentru ca aceeasi istoriografie didactica induce ideea foarte comoda, enuntata anterior, ca aceste neamuri nu aveau scriere, iar graiul (cuvant declarat de DEX ca fiind de origine bulgara, adica a unei populatii care se stabileste in sudul Dunarii in sec. al VI-lea, iar istoria lor antica a fost marcata de prezenta tracilor) este un continuu imprumut de la populatiile aflate in contact mai mult sau mai putin nemijlocit (ex. cuvinte aflate in sanscrita!). De fapt aceasta problematica, abordata pe larg in lucrare, depaseste cu mult nivelul unei simple examinari sau prezentari si se constituie intr-o cercetare ampla foarte bine augmentata iconografic, dar si cu argumente stiintific, analizata in profunzime atat temporal cat si cultural spre disperarea celor care au hotarat ca scrisul (la modul absolut!) s-a inventat in Sumer si de acolo s-a raspandit in toata lumea transformandu-se din cuneiform (cu adevarat inventie sumeriana!) in hieroglifele egiptene sau kanji-urile japoneze (de exemplu). Teorii de tot rasul care ne fac sa suspinam sau chiar sa lacrimam, asa cum se intampla intotdeauna cand politicul se infiltreaza in cultura. - Comandor Aviatie Mihai Batog-Bujenita