Inceputurile Serviciilor de Informatii

Spionajul militar este o ocupatie ultrasecreta. Publicul contemporan afla putin, iar generatiile urmatoare au rareori ocazia sa gaseasca materiale in arhive, deoarece mare parte din ele sunt distruse. In astfel de conditii, putine au putut fi dezvaluite despre subiect, totusi Dvornik a analizat mijloacele vizibile ale serviciilor de informatii, in special serviciile postale si de comunicatii, pentru care exista macar dovezi fragmentare din multe civilizatii.

– CAMBRIDGE UNIVERSITY PRESS

Serviciile de informatii eficiente, rapide si fiabile au fost esentiale pentru dezvoltarea si prosperitatea tuturor imperiilor din istoria omenirii. Tactici si metode diverse au fost utilizate inca de civilizatiile antice din Orientul Apropiat si au condus la construirea a mii de kilometri de retele de drumuri cu posturi fortificate si sisteme de posta dotate cu catari, stafete calari si postalioane. Cartea este o descriere competenta a dovezilor despre metodele utilizate pentru colectarea si transmiterea informatiilor in Orientul Apropiat, imperiile roman, bizantin, arab si mongol, ca si in cnezatul moscovit. Trebuie specificat ca, pentru Dvornik, „informatiile” includ toate stirile, nu doar pe cele de natura militara si politica ce afecteaza direct statul si planurile sale de actiune in diplomatie si in razboaiele cu alte state.

Prin acest studiu despre serviciile de informatii si prin conturarea contextului istoric in care au fost ele angajate, Francis Dvornik adauga istoriei o dimensiune in general neglijata pana acum si arata importanta acestor servicii in faurirea istoriei.

– NAVAL WAR COLLEGE REVIEW

FRANCIS DVORNIK (1893–1975), in ceha Frantisek Dvornik, a fost preot si academician catolic. Este considerat unul dintre cei mai importanti experti ai secolului al XX-lea in istoria slava si bizantina si in relatiile dintre bisericile din Roma si Constantinopol.

Nascut intr-o familie romano-catolica in Moravia, a absolvit Facultatea de Teologie, fiind hirotonisit preot, apoi a urmat Universitatea din Paris, studiind simultan mai multe specialitati. A absolvit in 1926 si a obtinut diploma de doctor in litere de la Sorbona. In 1928, a devenit profesor de istorie ecleziastica la Facultatea de Teologie Catolica din Praga, unde a devenit unul dintre fondatorii Institutului de Studii Slave Praghez si cofondator al revistei Byzantinoslavica. In 1939, a emigrat in Marea Britanie si in 1948 a fost numit profesor de studii bizantine la Centrul Dumbarton Oaks de la Universitatea Harvard. Intre 1962 si 1965, a fost consilier pentru istorie si ecumenism al Vaticanului. A primit titluri de doctor onorific de la universitati din Londra si Paris, iar papa Paul al VI-lea i-a acordat titlul onorific de monsenior.