Jocurile mintii (editia a II a)

Studiu introductiv şi post-scriptum de Sorin Antohi

„…istoria intelectuală a omenirii nu este decît jocul minţii umane cu ea însăşi şi nici nu poate să fie altceva. Interacţiunea dintre minte şi lume produce simboluri. Dar şi aplecarea minţii asupra ei înseşi şi asupra propriilor ei posibilităţi pro-duce simboluri, iar acestea sînt mai durabile decît celelalte.” (Ioan Petru Culianu)

„Conjectura mea este că spre sfîrşitul vieţii sale Culianu a intrat în posesia unui principiu cognitiv care i-a reevaluat într-o manieră radicală toate cunoştinţele anterioare şi l-a aruncat într-o cursă vertiginoasă de transvaluare a întregii istorii culturale, pe care însă nu a apucat decît să o schiţeze. Dacă pînă în 1985 (dată indicatorie a cezurii) creaţia lui Culianu este aceea a unui erudit extrem de talentat, distins de colegii săi printr-o înclinaţie filozofică mai pronunţată, după cezură creaţia sa capătă un profil nou, deopotrivă stra-niu şi ultimativ. Ceea ce se desprinde din tonulei este so-maţia descoperirii unui nou temei al unităţii lumii. Totul la ultimul Culianu devenise urgent şi trepidant…” (H.-R. Patapievici)