Povestea frindelului

Nicholas Allen e cel mai faimos puşti din şcoală: de pildă, toţi elevii ştiu cum, în plină iarnă, Nick a transformat sala de curs într-o insulă tropicală, iar profesorii se străduiesc să lupte cu talentul său vestit de a trage de timp la finalul orei, care-i face să uite de tema pentru acasă.

Însă clasa a cincea vine cu o mare provocare: doamna Granger, sobra profesoară de limba engleză, maestra absolută a dicţionarelor, are şi ea talentele ei. Aşa că Nick se hotărăşte să dea culoare orelor plictisitoare, iar doamna Granger crede că poate să facă faţă şuvoiului de idei năstruşnice ale băiatului.

Nick nu se dă bătut şi se foloseşte chiar de armele temutei profesoare, aşa că născoceşte un cuvânt. Însă mica sa invenţie ia o amploare de nebănuit...

Dicționarele – mari și groase – par să te închidă între copertele dure ca între niște gratii ale conformismului steril, nu toți înțeleg că limba este un organism viu, în continuă schimbare. Iar dacă denumirea lucrurilor e mai degrabă stabilită convențional, Nick hotărăște să redenumească pixul. Așa apare cuvântul „frindel“, iar între cei doi începe un ping pong pe seama convenției și a inovației cu un rezultat pe care niciunul nu l-a prevăzut.

Există un prag dincolo de care ideile noastre prind viață proprie și nu mai avem control asupra lor. Uneori „Ce-ar fi dacă...?“ e motorul perfect pentru nașterea lor, iar Nick a îndrăznit să-și pună această întrebare și a aflat ce putere poate avea o idee năstrușnică pusă în practică mai în glumă, mai în serios