Razboaiele punice. 264-146 i.Hr. (vol IV)

Aceste volume ofera o relatare concisa si lucida a unor campanii militare (...), precum si o analiza patrunzatoare a strategiilor si a modului de conducere. Ideale pentru scoala, dar si pentru lecturi la gura sobei. - James M. McPherson, castigator al Premiului Pulitzer  

Cele trei Razboaie Punice au durat peste 100 de ani, din 264 i.Hr. pana in 146 i.Hr. Ele au constituit o lupta pentru suprematie intre coplesitoarea putere terestra a Romei, axata pe cuceriri imperiale, si marea putere maritima a Cartaginei, cu ale sale colonii si puncte comerciale raspandite in jurul Mediteranei. Aceasta carte dezvaluie modul in care dramele si tragediile Razboaielor Punice exemplifica numeroase lectii politice si militare, la fel de relevante astazi ca in perioada in care Hannibal si Scipio Africanul au luptat pentru a stabili cursul istoriei in Mediterana. 

Fragment din volumul "Razboaiele Punice. 264-146 i.Hr." de Nigel Bagnall:
 
"Sunt numerosi cei care ar dori sa ne convinga ca omul este o fiinta iubitoare de pace, care nu cere nimic mai mult decat sa poata trai in armonie cu semenii, crescandu-si familia si vazandu-si de treaba, prosper si multumit. Asemenea aspiratii sunt insa retezate cu violenta de excesele unor despoti insetati de putere si ale unor soldati brutali. Cei piosi considera apoi istoria ca nefiind mai mult decat consemnarea tragica a modului in care pacea este distrusa de cateva personaje malefice, in timp ce istoria militara este respinsa din cauza influentei sale corupatoare, care preamareste razboiul si promoveaza xenofobia. Si totusi, razboaiele nu au fost niciodata evenimente intermitente, care intrerup conditia naturala si ordonata a oamenilor, ci o activitate dusa la capat cu o consecventa de neclintit, uneori cu placere si sub numeroase infatisari diferite. Asa cum afirma profesorul Sir Michael Howard in ianuarie 1983:
Cauzele razboiului sunt la fel de diferite ca si cele ale conflictelor dintre oameni, dar un factor comun al aproape tuturor razboaielor a fost o predispozitie culturala pentru razboi, indiferent daca a apartinut elitelor conducatoare sau s-a raspandit in societate. Acesta este un factor care a fost frecvent trecut cu vederea de istorici, anume existenta culturilor, aproape universala in trecut si care, departe de a fi disparut in zilele noastre, considera ca aplanarea litigiilor prin conflict armat este un drept natural, inevitabil si just.
Oricat de dezagreabile, realitatile din jurul razboiului ar trebui recunoscute. In loc sa ne refugiem in vise cu ochii deschisi, pentru a evita razboaiele ar trebui sa le cercetam cauzele, sa ne gandim cum ar trebui prevenite si sa ne pregatim sa ne aparam, ceea ce este in sine un puternic factor disuasiv. Studiul istoriei militare ofera o anume perspectiva si ne permite sa invatam din lectiile trecutului."