Romania in 100 de ani

„Am scris această carte cu simpatie şi respect faţă de acei oameni care, în ultima sută de ani, au încercat să construiască, în condiţii grele, ceea ce, după părerea mea, merită România să fie: o ţară normală, nu un caz special, nici în bine, nici în rău, ci un stat de drept, democratic, în Europa.

Regimurile autoritar-totalitare din ultima sută de ani au fost susţinute chiar de forţe din ţară, oricât de mult s-a încercat mereu să se atribuie fascismul doar influenţei germane, iar comunismul, exclusiv celei sovietice. Este, desigur, o constatare dureroasă pentru români, dar fără o analiză a acestei continuităţi va fi dificilă vreo schimbare fundamentală în viitor.

La o sută de ani de la 1918 ar trebui sărbătoriți acei oameni care, după 1989, în ciuda statului, dincolo de acest stat, dar apoi şi în importante instituţii ale acestui stat, nu s-au angajat pe drumul naţionalismului izolaţionist și al specificității româneşti, ci pe drumul unei normalităţi europene.“ (OLIVER JENS SCHMITT)
„Există o lamentaţie publică în acest moment privind lipsa unui proiect de ţară… Unii spun că unirea cu Basarabia ar putea fi un proiect de ţară. Construirea de autostrăzi, spun alţii, este un proiect pentru următoarea mie de ani, iar alţii spun că generarea de prosperitate, pur şi simplu, este suficientă. Eu aş spune că instaurarea adevărului în centrul vieţii publice, acolo unde a fost foarte puţin prezent în România ultimilor o sută de ani, ar fi foarte importantă; poate că acesta este motivul care a dus la dispariţia încrederii în societatea românească. Încrederea în instituţii şi în «celălalt» este, într-adevăr, liantul cel mai important al unei democraţii.“ (MARIAN VOICU)