Unde se odihnesc vulturii

Poate conștient, poate nu, Gabriel Chifu ne-a livrat aici o uluitoare radiografie umană a ultimilor ani de comunism. Umanitatea din orașul F. [...] este provincială, cu un orizont spațial limitat, dar cu o remarcabilă capacitate de a transgresa limitele prin puterea imaginației. - Răzvan Voncu, 2020

În literatura noastră, romanul vieții de provincie are o tradiție care coboară din Sadoveanu (Locul unde nu s-a întâmplat nimic) până la Mihail Sebastian (Orașul cu salcâmi). Craioveanul Gabriel Chifu e aici un inovator, după Paul Georgescu, îndreptându-și însă eforturile în altă direcție decât el. Am putea-o numi, la prima vedere, o dostoievskianizare a romanului de provincie. - Ovid S. Crohmălniceanu, 1987

Autorul își construiește romanul la vedere, totul este dat pe față, chiar cu oarecare ostentație a transparenței; și totuși, rezultatul este oarecum analog cu cel obținut, într-o cunoscută anecdotă din vremea războiului rece, de un muncitor care lucrează la o fabrică de biciclete: tot furând câte o piesă și montându-le acasă, ajunge să-și construiască nu o bicicletă, ci un tanc. Cam la fel se întâmplă și în romanul lui Gabriel Chifu, un roman cu multe trape, trepte și straturi, o veritabilă cutie epică plină de surprize. - Mircea Iorgulescu, 1987

Actuala ediție, revăzută și adăugită, reprezintă forma definitivă a romanului Unde se odihnesc vulturii, cu care autorul a debutat în anul 1987, la Editura Eminescu.