Inimi cicatrizate

„M. Blecher a fixat ca pe fluturi coşmarele în slove: acul a înţepat numai viermele, dar aripile cu polen continuă să bată.“ (Sașa PANĂ)

„Voi mai avea vreodată curajul să mă vait de ceva? Voi mai avea neruşinarea să am capricii, indispoziţii, enervări?… El trăieşte în intimitate cu moartea. Nu cu o moarte abstractă, nebuloasă, cu termen lung. E moartea lui, precisă, definită, cunoscută în detalii, ca un obiect. Ce îi dă curaj să trăiască? Ce îl susţine? Nu e nici măcar disperat. Nu înţeleg, mărturisesc că nu înţeleg.“ (Mihail SEBASTIAN)

„Inimi cicatrizate" este o capodoperă… o carte pe care ar trebui s-o avem mereu la-ndemână şi s-o citim iar şi iar.“ (Paul BAILEY)

„Bolnavul are tot timpul din lume, orele lui se dilată şi intră într-o contradicţie de nerezolvat cu timpul omului sănătos, care se contractă de griji multe şi mărunte. Faţă de colegii de generaţie, atât de vitali, trăind atât de intens şi meditând de departe, chiar dacă obsesiv, la străina moarte, Blecher este prizonierul unei lumi pe dos: pentru el moartea e intensă, familiară, apropiată şi viaţa e străină. Blecher nu se complace în suferinţă. Întreaga lui viaţă este o contrazicere a ideii că boala umileşte.“ (Ioana PÂRVULESCU)

Max Blecher este unul dintre acei rari oameni care, nu cu intenţie sau cu ostentaţie, ci prin chiar viaţa lor — uneori, ca în cazul de faţă, foarte scurtă —, reuşesc să ne predea o lecţie nu tocmai comodă: decenţa suferinţei. Iar în literatura română este poate singurul autor care a jucat „până la ultimele jetoane“, relatând în timp real şi cu maximă luciditate, fie direct, la persoana I, fie la per-soana a III-a, o experienţă a drumului către sfârşit ce depăşeşte cu mult limita comună a suportabilului şi a imaginabilului.

Ilustrația copertei: desen în tuș negru și roșu de M. Blecher. Coperta reproduce afișul filmului "Inimi cicatrizate" în regia lui Radu Jude, 2016.