Pitagora. Marele intelept al antichitatii

Există două personalităţi religioase care au marcat vechea civilizaţie a tracilor şi a grecilor: Orfeu şi Pitagora.

Dacă despre Pitagora (cca. 580-496 î.Hr.) nu ne-au rămas foarte multe informaţii, despre Orfeu ştim şi mai puţine. Cele două personalităţi sunt totuşi intim legate, Pitagora fiind primul reprezentant al „vieţii orfice“ pe care îl cunoaşte istoria.

Cercetătorii îl consideră pe Pitagora un continuator al lui Orfeu, aşa cum îl consideră pe Platon un continuator al lui Pitagora.

Pitagora, atât în timpul vieţii, cât şi după dispariţia sa - prin discipolii săi şi prin scrierile acestora - a continuat să reamintească oamenilor că sufletul este nemuritor şi că există modalităţi de a-l purifica de influenţele nefaste şi de a-l înălţa, pentru a-l pregăti să perceapă sursa Vieţii, Adevărul Ultim, care se află dincolo de toate lucrurile şi de toate fenomenele din Univers dar pe care, totodată, le înglobează.

Somnul, Visul şi Extazul sunt cele trei porţi deschise către Lumile Subtile, de unde provin ştiinţa sufletului şi artele divinatorii, afirmau pitagoricienii, dovedind prin exemplul personal că omul poate fi sursă de fericire şi extaz, nu făuritor de războaie, durere şi întristare.