Problema timpului

Această prezentare este îmbogăţită de reflecţia proprie a autorului, reflecţie care ne propune, potrivit propriilor cuvinte, „o filosofie a existenţei umane, capabilă să depăşească moartea prin experienţele sale creatoare, mai precis prin experienţa artistică, religioasă şi metafizică.

Din Antichitate până în perioada contemporană, timpul a reprezentat o continuă provocare pentru marile spirite ale umanităţii, atât prin caracterul său decisiv în ceea ce priveşte existenţa, cât şi prin complexitatea problemelor pe care le ridică.

Problema timpului este abordată aici din trei perspective diferite: cea a conștiinței, cea a clipei, cea a istoriei. Aceste perspective sunt susținute printr-o lectură a filosofilor care au adus cele mai importante contribuții la problematica timpului: Platon, Sfântul Augustin, Hegel și Bergson.
Ceea ce Bergson ne-a învățat în primul rând despre timp este caracterul ireductibil al duratei și al curgerii sale. Ştiința fizică clasică, și în special dinamica de la Newton încoace, studiază mișcarea corpurilor; or, pentru a putea măsura mișcarea și a-i da inteligibilitatea algebrică necesară, ea trebuie redusă la traiectorie.