Apoteoza Neurochirurgiei

Eu am enorm de multe de spus în legătură cu viața mea de om dar și cu viața mea profesională desfășurată în decursul unei perioade de timp mai mari de peste o jumătate de secol.
Totuși, rândurile care urmează cuprind doar o mică parte din gândurile și amintirile pe care vreau să le las oamenilor pe care i-am iubit. Scrisul este în esență o simultană focalizare a științei și a conștiinței care ne deschide accesul în domeniul trecutului și ne fac să fim într-o inefabilă rezonanță cu baza culturală și imaterială a lumii.

Alteori, scrisul este o contemplație a principiului imanent și transcedent al tuturor acțiunilor și lucrurilor care se desfășoară în societate, este ca un act de evocare, empatie și dragoste care îți
creează o stare egosintonică internă superioară intenției și sentimentului.

Greutățile suferite din cauza resentimentelor lipsite de orice fundament n-au meritat să fie scrise, fapt datorită căruia au fost eludate.
Nu este niciun merit să fii tânăr pentru că toți ne naștem tineri cu nevinovăția curată a copiilor. Păstrez totuși nealterată tinerețea intelectuală și sufletească împreună cu simțul umorului.
Când suntem tineri, credem că viața ni se cuvine și că este eternă. Când ne îndepărtam tot mai mult de tinerețe, descoperim că viața este un dar de sus. Nu putem fi eterni, dar este în puterea noastră să ne înțelegem destinul și să creăm o operă durabilă care să lase urme în eternitate. „Dacă nu vrei să fii uitat după ce ai murit, scrie lucruri care merită să fie citite, sau fă lucruri care să merite să fie scrise după dispariția ta” (Benjamin Franklin).