Blavatsky si Doctrina Secreta

Doctrina Secretă este una dintre cele mai remarcabile cărți din lume. Îmi dau seama cât de mult dincolo de puterile mele slabe este sarcina de a transmite o impresie adecvată despre învățăturile conținute în ea. Cartea însăși are o istorie de interes deosebit pentru cititorul care caută să culeagă înțelepciunea din bogatul său conținut, care, așa cum spune apostolul, este ca o hrană tare potrivită doar pentru cei puternici.

Subiectul actualei cărți este cum a ajuns să fie concepută Doctrina Secretă și în ce circumstanțe a fost scrisă. Mă voi strădui să ofer într-un limbaj cât mai simplu și cuprinzător o schiță a planului pe baza căruia a fost construită lucrarea și a învățăturii pe care o dezvăluie. Natura sarcinii mele este de așa natură încât sunt obligat să citez liber din literatura teosofică, în special din lucrarea Old Diary Leaves (Pagini ale unui vechi jurnal) a colonelului Olcott, din lucrarea Reminiscences (Memorii) a contesei Wachmeister, din însăși Doctrina secretă, și din alte lucrări.

Este necesar mai întâi să înțelegem că doamna Blavatsky, sau HPB – cum îi plăcea să fie numită – a fost, așa cum ea însăși se exprima adesea, doar compilatoarea operei respective. În spatele ei se aflau adevărații învățători, gardienii Înțelepciunii Secrete a veacurilor, care au învățat-o toate cunoștințele oculte pe care le-a transmis în scrierile sale. Ea avea o triplă capacitate care o califica în mod eminent pentru această sarcină. În primul rând, era capabilă să asimileze cunoștințele transcendentale care îi erau transmise. În al doilea rând, era o mesageră competentă a Maeștrilor. În al treilea rând, avea o aptitudine minunată de a reda gândirea metafizică orientală abstractă într-o formă inteligibilă pentru mințile occidentale, precum și de a verifica și compara Înțelepciunea Orientală cu Știința Occidentală. De asemenea, merită laude pentru curajul său moral deosebit de a reprezenta sisteme de gândire și teorii complet diferite de știința materialistă. Multe dintre aceste învățături au fost însă validate ulterior de către știință.  Max Heindel