Cele mai frumoase povesti de Craciun ale lui GIANNI RODARI
de Gianni Rodari
Costul de livrare se calculeaza odata cu adaugarea produsului in cos si selectarea localitatii destinatie.
Anul ăsta vreau s-adun pentru un pom de Crăciun, și-o s-aleg unul mai bun, mult mai bun ca înainte. Nu-l fac în sufragerie, ci-l înalț direct în minte, unde nu-i niciun tavan, ca pomul să poată crește sus de tot și năzdrăvan, așa cum își și dorește.
O carte ca o urare frumoasă, cu povestiri, poezii și colinde pentru toate momentele sărbătorești ale iernii: Crăciunul, Anul Nou și anul care trece, prima zăpadă, primul ger și alegerea cadourilor pentru cei dragi.
„Cum îi stă bine unei astfel de antologii, e împărțită în capitole care să ne ajute să trecem prin toate momentele festive ale iernii. Așadar, dacă la început sunt texte despre ziua și pomul de Crăciun, apoi urmează altele despre ninsoare și despre Anul Nou, încheindu-se cu poveștile Babei Iarna, imediat după Bobotează. Așa că nu e nicio șansă să ne plictisim de-atâta Crăciun. A zis cineva plictiseală? Cu siguranță cuvântul ăsta n-are nici în clin, nici în mânecă cu volumul lui Rodari. Mai întâi pentru că poveștile în proză sunt alternate de colinde și de aventuri în versuri. Apoi pentru că nici poveștile, nici colindele nu sunt de ici, de colo” scrie Oana Purice
| Data aparitie | 2025 |
| ISBN | 978-606-086-827-9 |
| Tip coperta | Cartonat |
| Autor | Gianni Rodari |



Clientii clb.ro nu au adaugat inca opinii pentru acest produs. Fii primul care adauga o parere, folosind formularul de mai jos.