Continentul scufundat

Ediție îngrijită și note de Vlad Alexandrescu
Interviuri realizate de Mihaela Udrescu
Prefață de Cătălin Pavel

Punctate de nostalgii și impresii încă puternice, amintirile lui Petre Alexandrescu sunt o incursiune atât în memoria individuală, cât și în cea colectivă, ilustrând parcursul tumultuos al României de-a lungul anilor 1940, în timpul regimului comunist și, ulterior, în tranziția către democrație. În dialogul său cu Mihaela Udrescu, cunoscutul arheolog schimbă adesea ritmul și revine asupra unor evenimente pentru a reliefa noi detalii și noi semnificații, ca într-un caleidoscop de lumini și umbre. De la copilăria și adolescența din timpul războiului până la rezistența arheologilor români în fața directivelor PCR din anii 1950-1980, dificultățile stabilirii unui dialog cu istoricii occidentali și perioada în care a condus Institutul de Arheologie, sunt evocate figuri și întâmplări ce schițează istoria omului Petre Alexandrescu, dar și a întregii țări.

„O ego-histoire povestită de unul dintre cei mai cunoscuți arheologi români, Continentul scufundat este o apologie pentru o știință voioasă, un manifest împotriva cunoașterii încruntate.” (Cătălin Pavel)

„Am să fac o aluzie la titlul acestor memorii, care se vor numi Continentul scufundat, pentru că, voi argumenta mai încolo, când voi ajunge la revoluția asta ultimă împotriva lui Ceaușescu, fiecare din aceste secțiuni ale istoriei noastre, ale istoriei românești poate, în orice caz ale istoriei bucureștenilor, se produce cu un fel de prăbușire a ceea ce a fost înainte. Și se produce o ruptură, în așa fel încât memoria colectivă, aș zice, mai puțin decât memoria literară, memoria colectivă nu mai are în vedere decât sporadic ceea ce a fost, și deformat. Și este un exercițiu extraordinar pentru un istoric să vadă cum se schimbă această suită de secțiuni care înseamnă o suită de ruperi de memorie. Și cea mai gravă dintre ele este ruptura care s‑a produs în 1989, când și populația a vrut, și noi am vrut cu toții să uităm ce a fost, dar s‑a și uitat ce a fost, și atunci ceea ce a fost înainte pare ca niște lucruri care se petreceau în altă eră, în alt ev. Asta m‑a făcut să văd că istoria are o doză foarte mare de subiectivitate și în același timp o doză foarte mare de incertitudine și o doză foarte mare de manipulare.” (Petre Alexandrescu)