De-a v-ati ascuzelea. Versuri

Hai că am ajuns.

Repede, descălțarea! Trebuie să îți spun o poveste până să ajung să îți spun poezie.

Înainte de toate, mă bucur că am putut să scriu toate poemele astea fără rimă și fără să mă gândesc că o să le citească și mama, și tata, colegii mei de serviciu, bunicii, poate profesorii din facultate și alte câteva persoane de care probabil mi-ar fi jenă la câteva pasaje din unele poezii.

Dar cred că asta înseamnă să scrii fără să te gândești că toate astea vor vedea lumina zilei.

Pentru că mereu știu că pot mai mult, mai bine, mai frumos, mai sensibil, îmi pare rău că unele poezii au fost reeditate de mai multe ori și acum, recitindu-le, tot îmi vine să le șterg.

O să fac și eu ca Adele, dar altfel: Cu plăcere foștilor, care acum sunt nemuritori prin poeziile astea. Mulțumesc pentru inspirație.

Volumul se numește „De-a v-ați ascuzelea” din mai multe motive, dar doar două de reținut.

Primul e că mereu mi-a plăcut jocul de-a v-ați ascunselea al copilăriei și încă am imagini vii cu verile în care îl jucam.

Iar al doilea e că, acum, adult fiind, îmi pare rău că am crescut (și, deci, scuze mie) și că mi s-au șters din vocabular expresii precum „te spun lu’ mama”, fiind acum înlocuite cu „îmi pare rău că n-am ajuns”.

Pe copertă e ceea ce îmi place să cred că seamănă cu blocul copilăriei.

Etajele sunt etape, iar etapele sunt transpuse mai bine în ilustrații de Ersin Bactișa, un talentat.

Acum sunt la penultimul etaj și cred că pe măsură ce urc, se vor mai construi altele, cu lucruri noi de aflat și de trăit.

Volumul ăsta nu e cu poezii de dragoste, cum ar spune lumea în mod generic, ci cu poezii despre viață, în care sper să te regăsești.

Vezi că ți s-a răcit ceaiul sau vinul și nu apuci să ajungi la poezii.

Laura Burducel