De ce plange mama?

„Poți să înveți, pe dinlăuntru, care e rostul vieții și încotro mergem cu toții... să nu vă fie frică. Voi sunteți curați și buni. Pădurea știe asta. Aveți sufletul plin de dragoste: pădurea o simte. Ați avut un mare năcaz și umblați acum să ajungeți la un liman: pădurea are să vă ajute.“

Ligia și Radu nu înțeleg de ce tatăl lor s-a înstrăinat, vine târziu acasă, trist și cu ochii roșii, nici de ce mama lor pleacă, pe când ei stau mai mult singuri.

Într-o zi, cei doi frați hotărăsc să pornească la drum pentru a-și revedea mama. Călătoria se arată anevoioasă, dar oamenii pe care-i întâlnesc îi întâmpină cu duioșie și încurajări. Drumul e prilej bun de reflecție, iar statornicia dragostei lor le asigură puterea să meargă mai departe.

De ce plânge mama? povestește călătoria unor copii prin munți sălbatici, de-a lungul căreia învață să despartă binele de rău. E nevoie de un mare scriitor pentru ca o asemenea poveste, umilă și fantastică, să fie bine spusă. Ion D. Sîrbu se arată la înălțimea provocării: fin psiholog, romancierul urmează mișcările sufletelor naive și sentimentale ale copiilor. În contururile poveștii (criza unui cuplu, singurătatea copiilor, indiferența lumii exterioare, singurătatea naturii sălbatice sau generozitatea „ajutoarelor întâlnite de-a lungul călătoriei") se reflectă o schemă clasică a literaturii universale. Pentru un cititor atent, ironia autorului este și ea manifestă: față de lumea adulților, ca și față de clișeele scrierilor celebre despre „copii sărmani", citite în școlile dintotdeauna. Ion D. Sîrbu a fost, pentru câțiva ani, în zbuciumata lui existență, un foarte iubit profesor de gimnaziu, iar cartea de față este o adevărată cutie de rezonanță a unor asemenea episoade secundare dintr-o biografie artistică, în sine, exemplară pentru literatura română. Ioana Bot