Decadente

Indiferent dacă ai parcurs mai puțin, mai mult sau aproape tot drumul existenței tale, oricând te poți surprinde ajuns la marginea unei prăpăstii, incapabil să înțelegi cum ai ajuns acolo, dacă te-ai târât sau te-au împins alții, dacă te-ai rostogolit după o cădere serioasă sau pur și simplu ai pierdut calea. Nimic nu mai contează pentru cel care vede doar hăul din fața sa, nici iubirea celor dragi, nici trecutul și nici viitorul... nici măcar el.

Oricare ar fie ele, dependențele ne arată vulnerabilitatea și disponibilitatea de a accepta calea ușoară, evitând lupta cu demonii din noi. Structurată în patru romane distincte, Decadențe este o radiografie a tentațiilor tinerilor, într-o lume erodată de neîncredere și prea puțin dornică să întindă mâna să te tragă de la marginea prăpastiei.

Noua carte a Danielei Bordei, atât de inspirat intitulată „Decadențe”, reprezintă o frescă fidelă a rătăcirilor adolescentine, din păcate atât de des-întâlnite astăzi în peisajul cotidian, către colapsul total al personalității și eșecul absolut pe care ajunge să le experimenteze o tânără ce la prima vedere pare a avea toate atuurile de care are nevoie cineva la început de drum pentru a reuși să-și construiască o viață luminoasă.

Dincolo de a fi doar un banal instantaneu al unei părți lugubre a cotidianului, povestea pe care ne-o oferă autoarea surprinde însă prin subtilitatea psihologică a analizei de viață, fiind totodată și o radiografie a unui psihic fragil și vulnerabil, așa cum sunt de regulă cele aflate la momentul trăirii marilor speranțe. Un psihic care se dovedește de-a dreptul fracturat între reperele, sentimentele și emoțiile unei copilării idilice, pe de o parte, și traumele și însingurarea unei adolescente care ajunge să se simtă a nimănui și complet abandonată, pe de altă parte. Astfel, cartea ne dezvăluie un cerc vicios ce cuprinde mai multe generații într-o desfășurare de lucruri freudiană în care rătăcirile și păcatele părinților se metamorfozează mai departe în tristețile, poverile și dramele copiilor, împingându-i și pe aceștia din urmă în păcat și greșeală și aruncându-i pe cele mai obscure căi ale vieții. Rătăcirea devine din ce în ce mai debusolantă de la o generație la alta, sub inerția caruselului unui „firesc” social tot mai degenerat organic, artificial și vicios, care ajunge să descompună piesă cu piesă în vârtejul creat tot ceea ce ar fi trebuit să fie spațiul spiritual al familiei. Un spațiu care degenerează astfel într-o formă lipsită de conținut, de tot ce înseamnă emoție, sentiment, trăire comună și împărtășită cu ceilalți, devenind cenușă și ruină sufletească, un amalgam de relații formale, obligații și reflexe cotidiene ce creează iluzia bunăstării într-o patetică și lipsită de perspectivă încercare de a acoperi cu ipocrizie decăderea morală a ceea ce ar fi trebuit să fie o familie în adevăratul sens al cuvântului.

„Decadențe” este o poveste tragică despre destinul unei adolescente care se vede copleșită de sentimentul de abandon ce o amputează emoțional și o aruncă într-un haos existențial care degenerează progresiv. Trecerea de la o etapă la alta în acest parcurs fatalist este marcată de unele sclipiri de luciditate ale protagonistei, declanșate de împletirea unor amintiri cu anumite întâmplări pe care destinul i le scoate în cale parcă pentru a-i prefigura dezastrul către care se îndreaptă și a-i mai oferi o șansă de a încerca să facă calea întoarsă. Din păcate, sub iluzia că parcursul poate fi controlat chiar și după depășirea anumitor praguri critice, aceste sclipiri de conștiință devin tot mai pasagere pe măsură ce drumul se apropie de final, ajungând chiar să fie alungate în grabă și abandonate într-o ceață din ce în ce mai deasă care învăluie mintea și existența tinerei. În aceste condiții, finalitatea devine previzibilă iar destinul își arată încă o dată fatalitatea ce scoate la iveală implacabilitatea urzelilor țesute cu mult înainte de generațiile anterioare. Colapsul tinerei reprezintă totodată eșecul părinților ei, care la rândul lui pare a fi o reflexie a unor rătăciri din tinerețea bunicilor, înscriindu-se într-un tablou care reflectă pe fundal degenerarea, decadența morală a unei întregi lumi căreia îi cad victime cu predilecție copiii, atât de fragili și de vulnerabili în fața durerilor sufletești provocate tocmai de cei care trebuie să-i protejeze.

Mihai-Bogdan MARIAN