Evanescent

"Pagini inchise pe vecie, de unde nici gemetele nu mai razbat, idei ingropate in beton, din care nu se mai aude decit ecoul propriilor vorbe reluate la intervale sporadice ca un semnal venit din partea unei civilizatii indepartate. Vor rasari vreodata germenii plantati azi? Vor sti ei fata gradinarului, cadrul povestilor lui indurerate, soiurile de arbori atunci inexistenti, raportul tentatiilor si al vinovatiei in formula lehamitei? Mai degraba vor smulge cu amabilitate fragmente din context si vor retine ce le va fi cu putinta. Adica nu mare lucru. Nu vor incerca sa refaca lumea pe care am concentrat-o-n cuvinte, nici n-o vor imita. Vor fi temporar cazuti in transa unei curiozitati minore si-si vor cauta de drum, oricare ar fi el. Dar, odata activate in subconstient sinapsele acelei generatii de litere, nu vor mai putea ignora fara sa apeleze la mistificare. Ceva, inimaginabil de putin, tot va ramine. Iar daca din noianul descris nu va fi sa persiste decit un zvon la o margine de ochi privind imponderabilul, din toate acestea as fi fericit sa ramina macar o singura nuanta a decolorarii universale: iubirea, stigmatul inefabil al scaparii.

Poate n-am inteles nimic de la bun inceput. Ce se asteapta de la noi, in caz ca am fost considerati vrednici sa parcurgem ceva; cita putere avem pentru a implini, de cit efort suplimentar este nevoie pentru a ne ridica deasupra conditiei in care ne-am nascut. Substantele precum suferinta, nebunia, dragostea si ura, care sa intoarca orbirea in cunoastere. Combinatiile celor ireductibile si cantitatile optime pentru izbinda lor trecatoare. Diferentele esentiale dintre minor si intreg, viu si etern, lumina si intelepciune. Dorul pentru cele neimplinite sau lasate in urma. Zapada cazuta peste chipuri pentru a ne determina macar pentru o clipa sa ne uitam deprimantele noastre trasaturi. Disperarea care ne alimenteaza nadejdea. Iluziile statice ale timpului si mirajul spatiului continuu. Intoarcerea anotimpurilor in spirala altui nivel.

Ne vom invirti neincetat, fara o lucire aparenta, in cautarea singurului element care ne tine departe de fericire, cu sufletul zdrentuit, cu inima in flacari nestinse, cu mintea stearpa de idei, un element pe care-l negam in dezacorduri purtate cu abjectie, meschinarie, nepasare si ura, adica toate calitatile antonime care-l compun, incercind sa nu ne raportam decit la reflexiile neantului, pentru ca nici nu meritam mai mult, din moment ce n-a existat concept pe care sa nu-l fi tradat si nici juramint peste care sa nu fi trecut cu aroganta si dispret. 

Cea mai mare frustrare se va trage din faptul ca nimeni nu ne-a-ncurcat, nimeni nu ne-a fost potrivnic… 

In identificarea compendiului de grafeme pe care-l scoti la plimbare prin librarii functioneaza o serie de repere care tin strict de parerile proprii, de indicatori biografici, de aventurile prin care ai umblat si, ca atare, nu pot fi conturate decit in portretul autorului, tinta a unui bombardament cultural specific lui insusi. Ce este cartea pe care-o tii in mina altceva decit rodul recoltei cuiva, seva unei culegeri de fictiuni de sine statatoare cu aspect uneori de eseu, alteori de jurnal apocrif, care-si ajung lor insile, indiferent de asociere ori cronologie, sau, dimpotriva, un roman fragmentat in particule indivizibile care duc subiectul dintr-un loc in altul prin metafizica imponderabila a nevazutei forte nucleare slabe? 

Nu are nici o importanta daca Don Quijote este o adunatura de note intregind corpul de colos al unui roman arcimboldesc ori daca micile productii borgesiene alcatuiesc o epopee aglutinata. Lepadam comparatiile si pastram procentajul. Uluitor, formula este neschimbata. Continua sa intrige? O descoperire… Din toate cite putin…

Fatete eterogene alcatuiesc sfera eului poetic, fie pentru a desemna un discurs literar, fie pentru a intregi trasaturile unui caracter. Caracterele nu umbla singure pe strazi, ci reprezinta sertarele care se deschid in anturajul unei anatomii numite colectivitate, generatie sau patrie. Cum rostesti cuvintul patrie, o serie de probleme se string imediat la suprafata, precum pestii venind sa se alimenteze, generind polemici si emfaze conflictuale. Dupa atitea mii de ani, inca nu s-a cazut de acord asupra definitiilor care compun universul unui popor. Asta ar trebui sa ne puna pe ginduri. Cel mult, ne va pune pe fuga.

Diferite personaje, asemanatoare in natura, purtind acelasi nume in toiul unor actiuni succesive ori simultane. Deschideti la orice pagina, rasfoiti in ambele directii. Doua fete contrare se vor desface pentru a elibera cugetul Atenei. Pentru a ne mintui constiinta. Daca nu ne ajutam singuri, ne vom risipi impreuna!" - Liviu Cangeopol

Liviu Cangeopol (n. 28 martie 1954, Iasi) este un scriitor si jurnalist disident roman. Actualmente locuieste in Statele Unite ale Americii. Liviu Cangeopol a fost unul din cei sapte intelectuali carora, la 18 decembrie 2006, in discursul prilejuit de Prezentarea Raportului Comisiei Prezidentiale pentru Analiza Dictaturii Comuniste din Romania, presedintele Romaniei, Traian Basescu, le-a elogiat gestul de a se fi ridicat direct impotriva lui Nicolae Ceausescu.

„Fii multumit, Domnule Ceausescu: vei ramane in istorie!”, a fost titlul sub care interviul acordat de Liviu Cangeopol aparea la 5 aprilie 1988 in Liberation, interviu difuzat o zi mai tarziu la Europa Libera.) Doua saptamani mai tarziu a inceput sa fie urmarit si retinut de Securitate in nenumarate randuri. A emigrat in America in septembrie 1989.