Familia Romanov. Asasinat, Revolutie Si Prabusirea Rusiei Imperiale

Era cel mai bogat monarh din lume, avea 130 de milioane de supuși, iar imperiul său acoperea a șasea parte din uscat; însă Nicolae al II-lea al Rusiei n-a luat seama la mizeria extremă în care viețuia poporul său. Aflată mereu lângă țar, taciturna împărăteasă Alexandra trăia doar pentru familie și pentru obsesiile ei religioase, alimentate de viziunile unui mistic corupt, Rasputin. Înăuntrul palatelor, luxul nemăsurat al monarhului care conduce prin voie divină învăluie totul; dincolo de porțile lor, masele trăiesc împresurate de ororile Primului Război Mondial și de sărăcia care hrănește gânduri revoluționare. Curând, cele două lumi se vor ciocni, iar din această confruntare se va naște o nouă societate a terorii: Rusia Sovietică. Candace Fleming redă cu un incontestabil talent narativ destinul lui Nicolae al II-lea, ultimul autocrat rus, de la copilăria lui și a viitoarei sale soții până la abdicare și asasinarea întregii familii.

Opinii editoriale
„O poveste profund umană, spusă cu o remarcabilă limpezime și siguranță a stilului.” Kirkus Review

Un fragment care ne-a plăcut
O zi imperială

Și astfel treceau zilele familiei imperiale, în mod confortabil și plăcut. Dar, mai presus de toate, ele se desfășurau previzibil. În fiecare dimineață, după ce dădaca lor, Margaretta Eagar, le trezea, fetele – încă somnoroase și purtând cămăși de noapte – coborau scările de lemn înguste care legau apartamentele lor de cele ale părinților.

Nicolae era de mult plecat. Trezindu-se în zori, el lucra deja de câteva ore în cabinetul imperial, ocupându-se de grămezile de documente care apăreau zilnic pe biroul său. Alexandra, ridicată în capul oaselor pe perne, în pat, punea deoparte scrisorile pe care le compunea, ca să-și întâmpine fiicele.

— Bună dimineața, dragă și dulce mamă, ciripeau ele.

Îndatoritoare, sărutau, pe rând, obrazul țarinei, apoi se cocoțau în pat sau se ghemuiau pe câte un scaun, pentru a o asculta cuminți pe Alexandra verificând programul acelei zile și reamintindu-le să dea mereu dovadă de bună-creștere:

— Nu uitați: coatele nu se țin pe masă! Stați drepte și mâncați elegant din farfurie.

După aceea, fetele se îmbulzeau iarăși pe scări, ca să ajungă la etaj, la slujitoarea care le ajuta să se îmbăieze și să se îmbrace, înainte ca micul dejun să le fie servit de o cameristă la măsuța din camera de joacă. Apoi venea momentul examinării medicale zilnice. Pentru că se gâdila, Anastasia chicotea întotdeauna, atunci când doctorul Botkin, medicul curții, îi apăsa stetoscopul pe piept.

La jumătatea dimineții, fiicele cuplului imperial se îndreptau spre parc. Supravegheate de dădaca Eagar și protejate de o duzină de soldați, fetele pedalau pe biciclete pe aleile umbrite sau se jucau în căsuța construită pe Insula Copiilor. Situată în mijlocul unui iaz, casa avea o cameră de zi și un birou cu mobilier special făcut pentru copii. Tot ce trebuiau să facă era să lase podul în jos pentru a putea ajunge pe insulă. Uneori, Olga și Tatiana primeau permisiunea de a străbate lacul într‑o barcă acostând la minusculul doc de pe insulă. Iarna, fetele făceau oameni de zăpadă sau se dădeau cu săniile pe derdeluș.

Curând venea ora prânzului – singura masă ceremonioasă a zilei. Atunci, membrii curții lui Nicolae se adunau în sala semicirculară a palatului. Alexandra își făcea rareori apariția, dar Nicolae se afla întotdeauna în capul mesei. Fetele – chiar și micuța Anastasia – stăteau lângă el. Înainte ca o armată de slujitori cu mănuși albe să servească supă de varză, pește la abur sau purcei de lapte cu hrean, un preot se ridica și binecuvânta masa. Uneori, bucătarul francez stătea în pragul ușii, așteptând să primească binemeritatele complimente.

După prânz, Nicolae revenea în cabinetul lui, iar fetele se îndreptau spre camera de joacă. Mariei îi plăcea să interpreteze povești pentru teatrul de păpuși, în vreme ce Anastasia se juca cu o păpușă care avea un singur ochi și o singură mână, pe care o numise Vera. Uneori, fetele ieșeau să se plimbe cu mama lor prin parc sau prin orașul aflat dincolo de porțile palatului. Atunci, grăjdarii scoteau trăsura și înhămau caii. Doi valeți își ocupau locurile în spatele trăsurii. Vizitiul se instala pe capră, cu biciul în mână. Trupe de cazaci, paznici și polițiști își ocupau locurile de-a lungul rutei. Atunci când trăsura ieșea pe porțile palatului, exista câte un supraveghetor ascuns după fiecare copac sau tufiș.

Abia la ora patru, când se servea ceaiul, întreaga familie se reunea, în sfârșit. Proaspăt spălate și schimbate în rochii albe, fetele li se alăturau părinților în salonul liliachiu. Alexandra turna ceaiul în cești, apoi împărțea farfurioare cu pâine caldă, unt și biscuiți englezești. Nicolae fuma și citea. Olga și Tatiana, care abia ce învățaseră să coasă, lucrau la broderiile lor. Iar Maria și Anastasia se jucau pe covorul verde, gros. „Este foarte plăcut să-ți petreci timpul în restrânsul cerc familial”, declara Nicolae.

Dar cercul familial încă era incomplet. Aveau nevoie de un fiu.