Fericire Mostenita
de Sabine Luck
Costul de livrare se calculeaza odata cu adaugarea produsului in cos si selectarea localitatii destinatie.
Loviturile destinului și mecanismele de supraviețuire ale strămoșilor noștri ne influențează viața pe tot parcursul ei și modelează până și felul în care ne creștem copiii. Folosind metoda Generation-Code®, Sabine Lück le arată părinților cum pot conștientiza tiparele familiale distructive și cum le pot depăși împreună cu copiii lor, eliberându-i astfel pe aceștia de puternica loialitate față de suferința înaintașilor. Conceptul Spiele-Apotheke® – Farmacia cu jucării, dezvoltat de autoare, oferă un program ludic de coaching pentru părinți și copii, care îi ajută să-și întărească atașamentul și capacitatea de a construi relații sănătoase, și îi învață să-și gestioneze emoțiile și nevoile. În acest fel, transmiterea traumei transgeneraționale poate fi întreruptă, iar copiilor li se oferă șansa unui viitor fericit, lipsit de povara moștenirii traumatice.
Sabine Lück, specializată în psihoterapie sistemică de familie, a dezvoltat în ultimii 30 de ani, alături de Ingrid Alexander, abordarea Generation-Code® – un concept terapeutic inovator, folosit în terapia traumelor transgeneraționale. De aceeași autoare, la Editura Trei au mai apărut Strămoși pe divan. Descifrarea Codului Generațional și vindecarea rănilor moștenite și Destin moștenit. Depășirea tiparelor împovărătoare din familie și eliberarea potențialului propriu
„Prin această carte doresc să ofer o lumină tuturor celor care s-au rătăcit în labirintul încurcăturilor transgeneraționale. O lumină care să îi ajute să recunoască de ce anume au nevoie să se elibereze pentru a putea, la final, să se întâlnească din nou cu ei înșiși și cu copiii lor. Îți doresc, pe parcursul lecturii acestei cărți, toate acele momente de înțelegere profundă de care ai nevoie. Amintește-ți că fiecare descoperire, oricât de mică, este asemenea bătăii de aripi a unui fluture care poate declanșa un uragan și poate pune în mișcare un proces de vindecare transgenerațională. În locul suferinței, fericirea își poate găsi locul în genele noastre și se poate transmite mai departe copiilor și nepoților noștri sub forma unei experiențe pline de bucurie.” – Sabine Lück
„De-a lungul anilor am căutat cărți care să ofere răspunsuri clare, responsabile și aplicabile despre trauma transgenerațională. Cartea pe care o ții acum în mâini este una dintre ele. Prin exerciții și instrumente practice, Sabine Lück îmbină rigoarea psihoterapiei sistemice cu o profundă înțelegere a traumelor transgeneraționale și oferă cititorului modalități concrete de a integra aceste cunoștințe în viața de zi cu zi. Cred că această carte vorbește, înainte de toate, despre speranță. Ea ne arată că trecutul ne influențează, dar nu ne condamnă. Atunci când înțelegem ceea ce am moștenit și alegem să lucrăm conștient cu această moștenire, putem transforma suferința într-o moștenire a fericirii.” – Timea Müller
| Data aparitie | 2026 |
| Editie | Editia I |
| ISBN | 978-606-40-3353-6 |
| Loc aparitie | Bucuresti |
| Numar de pagini | 352 |
| Autor | Sabine Luck |
| Numar pagini | 352 |


Clientii clb.ro nu au adaugat inca opinii pentru acest produs. Fii primul care adauga o parere, folosind formularul de mai jos.