Finnegans Wake, 628

„Lectura ideală a lui Finnegans Wake ar trebui să fie una instantanee, în care toate cele 628 de pagini ale cărţii să fie parcurse simultan. Doar astfel, prin expunerea la luminozitatea extraordinară a literelor ce o compun, se pot atinge profunzimile pe care scriitorul pretindea că le cunoaşte.
Cartea lui James Joyce se bazează pe un procedeu de recreare mentală a unor situaţii inaccesibile altfel decât prin observarea felului în care funcţionează mintea. Din acest motiv, metoda de lectură pe care am adoptat-o, mai degrabă intuitiv decât printr-un proces raţional, e aceea concentrată pe cuvânt. E tehnica maşinii de cusut, care străpunge materialul şi, totodată, îl leagă, prin ţesături dese, de fragmentul anterior şi de cel ulterior.
Ceea ce se impune prin lectură e un straniu sentiment al diferitului. Am înţeles în ce constă limbajul nopţii, idiomul unic în care a ales Joyce să comunice: e mai mult vibraţie decât sens, într-o încercare de a transmite în forme în aparenţă obscure frumuseţea lumii.
Finnegans Wake nu e doar groparul întregii literaturi de până la el, ci şi o casă de naşteri în care îşi aşteaptă venirea pe lume noile forme de exprimare a perplexităţii omului în faţa destinului. Pe un ton zeflemitor, Joyce retrimite arta la etern-ambarasanta dilemă a fi sau a nu fi. Răspunsul provizoriu se traduce în logica circulară care-i domină cartea: nu se poate să nu mai fii, din moment ce ai fost, chiar dacă la un moment dat s-a întâmplat să nu mai fii...” (Mircea Mihăieş)