Frica in Occident. Secolele XIV - XVIII. O cetate asediata

de Jean Delumeau

48 Lei (TVA inclus)
Costul de livrare se calculeaza odata cu adaugarea produsului in cos si selectarea localitatii destinatie.

Cod produs: 0000242581

Data aparitie: 2022

ISBN: 978-606-710-858-3

Numar de pagini: 728

Disponibilitate: In stoc

livrare rapida

Livrare detalii

retur

14 de zile drept de retur. detalii

Frica în Occident este una dintre cele mai cunoscute lucrări ale istoricului Jean Delumeau, ilustru reprezentant al valului de specialiști în istoria mentalităților pe care Școala franceză l-a produs. Cu un vast câmp de observație – istoric, bineînțeles, dar și economic, sociologic, psihanalitic, psihologic și antropologic –, autorul creează fresca unei Europe traumatizate de ciumă, războaie, dispute religioase și permanenta nesiguranță.

Delumeau analizează fricile colective ale societăților occidentale din perioada cuprinsă între secolele al XIV-lea și al XVIII lea, încercând să răspundă la o simplă întrebare: cui îi e frică și de ce anume? Este recreată convingător și argumentat atmosfera acestor veacuri în care psihozele colective sunt declanșate nu doar de catastrofe, ci și de lucrarea agenților lui Satan: vrăjitorii, evreii, turcii, femeile.

 

„Jean Delumeau seduce prin eleganța clasică a stilului său... Cu talent narator a expus clar și captivant subiecte foarte complicate, făcându-ne să călătorim prin istoria și gândirea omenirii.” (La Croix)

„Opera sa este cu adevărat remarcabilă; a fost nevoie de cunoștințe vaste și de atât de multă cercetare, încât ne putem întreba cum a putut fi creată de un singur om.” (Libération)

 

Posibile definiții ale fricii:

Frica și lașitatea nu sunt sinonime.

Frica este „cel mai primejdios dușman“.

Frica este […] deprinderea însușită, într‑un grup uman, de a reacționa prin teamă în fața unei amenințări (reale sau imaginare).

 

Trei citate reprezentative:

Frica este ambiguă. Inerentă naturii noastre, ea este o pavăză esențială, o garanție împotriva primejdiilor, un reflex indispensabil permițând organismului să scape provizoriu de moarte. „Fără frică, nicio specie n‑ar fi supraviețuit.“ Dar când depășește doza suportabilă, ea devine patologică și creează blocaje. Se poate muri de frică sau rămâne cel puțin paralizat.

[…] medicina de pe vremuri considera că descurajarea morală și frica predispun la molipsire. Numeroase lucrări savante apărute între secolele al XVI‑lea și al XVIII‑lea sunt de acord cu acest punct de vedere.

Era în firea lucrurilor ca o epocă atât de înfricoșată de Judecata de Apoi, de diavol și de acoliții lui să dea o nouă dimensiune fricii milenare provocate de cel de‑al „doilea sex“.

 

Jean Delumeau este considerat un reprezentant ilustru al Școlii Analelor, cea care a încercat să înlocuiască viziunea „istorizantă” a istoriei (studiu exclusiv al documentelor și al evenimentelor, punând accent pe faptele politice, diplomatice și militare în detrimentul celor economice, sociale și culturale), cu o viziune „trăită” (investigarea evenimentului pe durate lungi, în sinteze ample, punerea lui în context).

Noile procedee de investigare ale acestei viziuni includ relația istoriei cu geografia (Occidentul catolic și protestant), cu etnografia (mituri, legende, superstiții) și cu lingvistica (analiza limbajului colectiv). Așa se ajunge la numitorul comun al celor trei secole de istorie ilustrate în lucrarea de față: frica. Iar frica (de mare, de noapte, de eclipse, de strigoi și vampiri, de ciumă, de fisc, de femeie, de evrei, de diavol etc.) declanșează reacții bizare sau înfricoșătoare, ca profanări de morminte, prigoana evreilor, arderea pe rug a ereticilor sau vânătoarea de vrăjitoare.

Toate aceste frici și consecințele lor sunt prezentate și analizate în amănunt, în dorința de a recrea convingător un spirit al epocii fără pretenția, autorul însuși o spune, de a deține exclusivitatea interpretării acelor timpuri.

Se știe că în istoria omenirii, epoca Evului Mediu a fost dominată de frica de vrăjitoare împotriva cărora s-a dus o adevărată vânătoare pentru motive care astăzi nu mai par „păcate de moarte”: „culesul ierburilor în noaptea Sfântului Ion, descântatul pentru a îngriji bolnavi, vindecarea cu răchită a mădularelor zdrobite […] îngrijirea unui dinte cu un cui etc.”


Data aparitie 2022
ISBN 978-606-710-858-3
Loc aparitie Bucuresti
Numar de pagini 728
Tip coperta Necartonat
Autor

Jean Delumeau

Numar pagini 728

Clientii clb.ro nu au adaugat inca opinii pentru acest produs. Fii primul care adauga o parere, folosind formularul de mai jos.

Spune-ne parerea ta despre acest produs

Nota acordata produsului:

Notificare prin e-mail cand apar comentarii noi
Scroll