Hunii

Ediție revăzută, cu o postfață de Peter Heather

Traducere și note de Octavian‑Adrian Negoiță

„O lucrare de o originalitate remarcabilă și cu o influență durabilă… Majoritatea studiilor ulterioare despre huni reprezintă, într-un fel sau altul, un răspuns la ea.“ — Central Asiatic Journal

„Praful și sângele acoperă un peisaj de sfârșit de lume.

Printre războinicii uciși sau agonizând – unii au craniile deformate, alungite, deci sunt de neam –, se zărește o mare căpetenie a hunilor, poate chiar Attila. Este un aristocrat al războiului, rezultatul unei simbioze culturale de opt decenii. Regele hunilor aparține primei generații născute în Europa. Elita imperiului său este alcătuită din asiatici, dar și din germanici; cu toții au crescut la marginea civilizației romane.

Echipamentul războinicului din ilustrația copertei reflectă această sinteză. El poartă o armură romană de solzi din bronz aurit – lorica squamata – și un coif roman luxos de tip Berkasovo, nestemate ale tehnicii imperiale târzii, ajunse la huni ca pradă sau daruri diplomatice. Calul mic de stepă, șaua împodobită cu foiță de aur, harnașamentul bogat și arcul compozit, făcut din corn de antilopă, lemn și tendoane fierte, sunt elemente identitare aduse din vasta întindere eurasiatică. Arheologia ne confirmă că acești seniori războinici iubeau luxul; aurul și granatele de atelier roman, găsite de la huni și gepizi până în Britania anglo-saxonă, sunt o modă opulentă foarte răspândită la elitele barbare ale epocii migrațiilor.

Astfel de morminte și tezaure bogate s-au descoperit și pe teritoriul României, un spațiu administrat atunci prin interpuși germanici. Stăpânirea hunilor a lăsat urme adânci prin elitele ostrogote și mai apoi gepide rămase aici. Mormintele de la Concești, Gherăseni sau cel recent descoperit lângă Mizil (spectaculosul mormânt al „prințului hun“), ca și faimoasele tezaure de la Pietroasele sau Șimleul Silvaniei, sunt mărturii ale acestor mici regate care reflectau strălucirea curții lui Attila.“ — RADU OLTEAN