Ichigo Ichie. Arta japoneza de a te bucura de fiecare clipa

... in după-amiaza în care, fără să ştim, avea să se nască ideea acestei cărţi, o furtună se dezlănţuise pe străduţele lăturalnice din Gion. În inima Kyoto-ului, cartierul ultimelor gheişe, printre alte mistere, am căutat adăpost într-un chashitsu, o casă de ceai pustie din pricina vremii.

 

Aşezaţi la o masă joasă lângă fereastră, nu ne mai dezlipeam privirea de la şuvoiul de ploaie care aluneca pe strada îngustă purtând cu el petalele de sakura ale cireşilor în floare. Primăvara era pe sfârşite, şi în curând n-ar mai fi rămas nimic din acele flori albe care stârneau admiraţia şi entuziasmul printre japonezi.

 

O bătrână în kimono ne-a întrebat ce dorim, iar noi ne-am ales din meniu un sortiment deosebit: un gyokuro din Ureshino, o localitate din sudul ţării, unde se spune că se cultivă cel mai bun ceai din lume.

 

Pe când aşteptam să ne aducă ceainicul aburind şi ceşcuţele, am împărtăşit impresii despre vechea capitală imperială a Japoniei. Având mai puţini locuitori decât Barcelona, am fost uimiţi să aflăm că pe colinele care străjuiau oraşul se află două mii de temple.

 

Pe urmă, am ascultat în linişte cum ploaia lovea pietrele caldarâmului. Când doamna în vârstă s-a întors cu tava, aroma îmbietoare a ceaiului ne-a smuls din acea letargie dulce şi efemeră. Ne-am ridicat ceşcuţele ca să admirăm verdele crud al infuziei înainte să ne bucurăm de prima sorbitură, care avea să fie amară şi dulceagă totodată...