Insula Sahalin

Traducere din limba rusă de Alice Gabrielescu şi Tatiana Panaitescu

În 1890, medicul Cehov, în vîrstă de treizeci de ani, care tocmai aflase că suferă de tuberculoză, se angajează într-o călătorie de unsprezece săptămîni ce traversează Siberia spre colonia penitenciară Sahalin.
La începutul acestei aventuri, tînărul Cehov intenţiona să pună pe hîrtie, rece şi fără „morbul pasiunii”, o simplă descriere a locului şi a oamenilor pe care avea să-i întîlnească. Paginile adunate s-au transformat însă într-o capodoperă, într-o bucată de proză nonficţională, unde descrierea suferinţei umane se împleteşte cu meditaţia asupra nedreptăţii sistemelor penitenciare. Totul se desfăşoară pe fundalul unei Siberii sălbatice, un sac fără fund în care regimul ţarist îşi arunca opozanţii şi unde, nu peste puţin timp, regimul comunist avea să-i arunce pe ai săi. 

„Seara au avut loc jocuri de artificii. Pe străzile luminate de lampioane şi focuri bengale s-au plimbat pînă noaptea tîrziu grupuri-grupuri de soldaţi, deportaţi şi ocnaşi. Porţile închisorii au stat deschise. Duika, prăpăditul de rîu totdeauna murdar şi cu maluri pleşuve, era împodobit acum cu lampioane colorate; focuri bengale i se oglindeau în apă şi părea frumos, ba chiar măreţ, deşi arăta puţin caraghios, ca fata bucătăresei împopoţonată cu rochia domnişoarei. În grădina guvernatorului răsuna fanfara, cînta corul. S-au tras şi salve de tun, pînă la urmă tunul a explodat. Dar cu toată zarva aceasta, străzile erau triste. Nici cîntece, nici armonici, nici măcar un beţiv binedispus. Oamenii rătăceau ca nişte umbre şi tăceau, tot ca umbrele. Chiar şi în strălucirea focurilor bengale, ocna rămînea ocnă; muzica, ascultată de departe de oameni care ştiu că niciodată nu se vor mai întoarce în patrie, trezeşte în suflet doar o mîhnire amară.” (A.P. Cehov)

„Insula Sahalin… un impresionant studiu pe marginea crimei şi a pedepsei şi un reportaj excelent, nemilos şi nepărtinitor.” (Mark Slonim)