Istorie bucuresteana

Un mare iubitor al Bucureştilor. Un cercetător atent, care s-a aplecat cu dragoste asupra documentelor, şi care ne povesteşte cu farmec despre oraşul pe care îl iubim cu toţii. Nicolae Vătămanu s-a născut  la 29 noiembrie 1897.

Părinţii lui au fost Ana Vătămanu (născută Popescu) şi Mihalache Vătămanu. Ana provenea dintr-o familie de preoţi, tatăl ei Gheorghe(Ghiţă) Popescu a fost preot. De asemenea, bunicul ei Nicolae şi unul dintre fraţi au fost preoţi. De loc, străbunii Anei erau dintr-un sat Cătunul din judeţul Dâmboviţa. Mihail Vătămanu (transformat după moda vremii în Mihalache) era din Dudeşti–Cioplea. Mama lui Mihalache, Elisabeta (Lisaveta), era verişoară cu Ştefan-căruţă-goală, venit de la Vrancea, nimeni altul decât tatăl lui Barbu Ştefănescu Delavrancea.

Nicolae Vătămanu a fost un doctor cunoscut. Pe lângă aceasta, şi-a dedicat întreaga viaţă scrierii unei istorii a medicinei româneşti de la origini până în prezent. A scris numeroase şi valoroase cărţi despre istoria universala a medicinei. Este unul dintre întemeietorii Catedrei de Istoria Medicinei de la Universitatea de Medicină şi Farmacie „Carol Davila”. A fost cunoscut în vremea lui şi datorită rubricii săptămânale din ziarul Universul intitulate „Sfaturile medicului”.

A fost fascinat de fotografie. A avut aparate de fotografiat (deosebit de performante pentru acele timpuri) cu care a surprins imagini din Bucureştiul pe care l-a iubit atât de mult. Din păcate, sacii de fotografii, cu imagini ale caselor şi străzilor din Bucureşti, au dispărut împreună cu el la cutremurul din 1977. Au rămas volumele cu povestiri despre lumea, locurile şi obiceiurile de altădată din Bucureşti.