Mai bun decat parintii tai

Când viața îți dă lămâi… adesea nu te alegi decât cu o zeamă acră. Dacă ai crescut într-o familie disfuncțională, vezi bine că n-ai avut prea multe șanse la fericire. Nu doar că te-ai simțit mizerabil în copilărie, dar nici tinerețea nu ți-a fost prea lină. Intimitatea zbuciumată de care ai avut parte în relația de cuplu ți-a deschis ochii asupra tiparelor toxice pe care le preluaseși fără voie din familia de origine și le întruchipai fără să-ți dai seama, deși le detestai cu toată ființa ta. Disfuncționalitatea e contagioasă, dacă rămâi suficientă vreme în preajma ei. Acum a sosit timpul să te gândești mai clar la cum îți crești copiii. Și la cum ai vrea, de fapt, să-i crești.

„A vorbi despre durere și suferință este o dovadă autentică de curaj – nu doar al celui care scrie, ci și al celui care citește. Această carte îndrăznește să povestească despre ceea ce mulți dintre noi au trăit în copilărie și ne ajută să ne găsim vocea, pentru a deveni părinții de care copiii au cu adevărat nevoie. Va fi o lectură grea pentru suflet, dar înălțătoare pentru minte. De aceea, este esențial să ne reamintim că azi suntem adulți puternici, nu victimele de altădată! Cartea e pentru cei care vor să nu-și mai contamineze copiii cu traumele lor.“ — Gáspár György, psiholog și autorul cărților Copilul invizibil și Revoluția iubirii

„O carte excelentă, pe care am citit-o spunându-mi la fiecare pagină câtă nevoie aș fi avut de ea când îmi erau copiii mici. Este, probabil, cea mai clară, sintetică și bine scrisă carte ce se adresează părinților care și-au trăit copilăria într-o familie disfuncțională. Adică majorității părinților români. Este absolut necesară această carte și sper că va contribui la vindecarea rănilor pe care le avem, dar mai ales la conștientizarea celor pe care le putem face copiilor noștri, perpetuând tiparul disfuncționalității. Niciodată nu e prea târziu să învățăm și să schimbăm ceva. Oricât de mari ar fi copiii noștri, ei merită tot efortul.“ — Petronela Rotar, autoarea cărților Ajută-mă să nu dispar și Orbi

„De câte ori nu mă întreb și eu: «Oare, ce mă face un părinte bun?!» Iubirea necondiționată, răbdarea, blândețea, disponibilitatea, bunăvoința, cunoștințele de psihologie?! «Și ce mă încurcă, oare?»
Da, ne dorim să fim părinți «cât de cât impecabili», cum bine ar spune prietenul Exarhu. Dar cred că trebuie, întâi de toate, să nu ne iluzionăm că părinții noștri, cei nu neapărat impecabili, nu sunt și ei pretutindeni cu noi, invizibili, indiferent cât i-am contesta și cât ne-am propune să fim, în primul rând, altfel decât ei.
Nu suntem nicicare în situația să ne fi putut alege părinții. Dar ne spunem, când ajungem maturi, că putem alege măcar ce fel de părinți devenim noi. Văd eforturi mari, admirabile, la cei din generația mea – să se chestioneze despre ce e bine, cum e mai indicat, să caute o rețetă a părintelui desăvârșit. Și pare că rețeta chiar există, o găsești în nenumăratele cărți de parenting. Dar e ca toate rețetele, cum sunt și cele din cărțile de bucate, de pildă: fără cusur, doar că mai ai nevoie și de maestrul care chiar să le poată realiza.
Cărțile de parenting au, din punctul meu de vedere, o nuanță: dau răspunsuri aproape exacte despre ce înseamnă binele copilului, dar prea puține indicații despre cum ar putea, totuși, să-i reușească rețeta unei atât de mari varietăți de indivizi. Nu ești maestru doar pentru că știi rețetele. Înțelegi din ele cum să gestionezi frustrările copilului; dar cum rămâne cu ale tale, în fix aceeași situație?! Înțelegi că trebuie să iubești și furia, și tristețea, și neliniștea la copil, dar unde le așezi pe ale tale?! Sper că această carte va pune lumina și pe mine, părintele.
Și… da, nu suntem impecabili ori atinși de zen și nu cred că vom dobândi perfecțiunea în parenting. Dar cred că intuim de ce a fi părinți rămâne unica noastră șansă la un strop de nemurire, în caz că nu vom lăsa în urmă capodopere literare ori artistice.“ — Amalia Enache, jurnalistă, mama Almei