Note relatari (editia a II a)

Camil Demetrescu și-a scris amintirile în anii ’70 și ’80, în condiții pe care orice memorialist le-ar considera potrivnice: turnat de informatori, arestat din nou și condamnat, „influențat pozitiv”, fără succes, de persoanele de sprijin ale Securității, percheziționat și urmărit încontinuu.

În acei ani, ca și acum, amintirile lui Camil Demetrescu alcătuiau una dintre puținele mărturii veridice despre diplomații români din perioada interbelică și din anii războiului. Figuri precum Grigore Gafencu, Alexandru Cretzianu, Grigore Niculescu-Buzești, Constantin Vișoianu, Victor Rădulescu-Pogoneanu, și nu doar ei, străluceau prin spirit, bună-credință și competență.

Aceleași memorii politice mai arătau, atunci, ca și acum, că, în anii războiului, în Ministerul Afacerilor Străine, colaborând cu partidele politice democratice, cu armata și cu regele Mihai, o echipă de diplomați a căutat soluții pentru salvarea in extremis a României și a reușit să strice planurile Uniunii Sovietice. Așadar, pentru regimul comunist, fragilul fost diplomat și neînduplecatul fost deținut politic era un pericol major, fiindcă, prin Note, relatări, contrazicea versiunea oficială, mincinoasă și triumfalistă asupra actului de la 23 august 1944, pe care comuniștii l-au confiscat și l-au transformat într-un fals mit fondator al nefastei lor istorii.

„Nu datorează nimănui nimic, țara însă îi este obligată la recunoștință și pietate. Este unul din făuritorii Armistițiului, și omul care l-a felicitat ultima dată pe Iuliu Maniu, înlăcrimându-l, cu ocazia aniversării actului Unirii. A făcut-o la închisoarea din Galați, asumându-și toate riscurile ce decurgeau din nerespectarea regulamentului. Dar nu numai atât, a făcut-o solemn, distins, cu eleganța și demnitatea care-l caracterizau.” (Mihaela Bărbuș)

„Prima ediție a acestor memorii politice a apărut, în 2001, cu un cuvânt-înainte semnat de Mihaela Bărbuș, care, împreună cu Anca Cernea, este legatară universală a lui Camil Demetrescu, drept care se extinde și asupra operei testatorului. «Operă», folosit aici, nu este doar un termen specific legislației drepturilor de autor, ci și cuvântul care descrie cel mai bine acest text memorialistic cu reale calități narative și stilistice. Note, relatări, care astăzi, din cauza unui tiraj foarte mic, nu mai e de găsit nici măcar în anticariate, a circulat printre prieteni și printre cunoscătorii «problemei 23 August 1944», ca și cum ar fi fost un text clandestin, ceea ce, în anii ’70 și ’80, chiar a și fost.” (Cătălin Strat)