Oase stralucitoare

Laura, o adolescentă care are o relație disfuncțională cu mama ei, Iana, o întâlnește în fostul Cimitir militar românesc din Chișinău pe nonagenara Maria, iar între ele se leagă o prietenie ce o schimbă pe Laura și îi redă Ianei curajul de a-și trăi viața. Cele trei femei recompun, prin poveștile lor, aproape un secol de istorie basarabeană, cu toate nedreptățile și momentele ei dureroase, de la vizita Regelui Mihai la acest cimitir până în zilele pandemiei și ale războiului din Ucraina.

„Moni Stănilă scrie despre trei femei din Chișinău – despre mame și fiice, despre deportări și războaie, despre uitarea lentă și amintirea bruscă. Laura, adolescenta rebelă, poreclită în copilărie «Laura-Balaura», se descrie astfel: «Am un balaur sub piele. Unul pe care îl hrănesc, dar nu îl las la joacă cu alți copii». Acest dragon de sub piele devine imaginea centrală a romanului: reprezintă tot ceea ce cartea scoate la lumină – tensiunile nerostite dintre generații și amintirile reprimate ale unei națiuni întregi. Moni Stănilă realizează ceva rar: scrie cu acea concretețe a politicului întâlnită la Herta Müller și cu memoria colectivă a Svetlanei Aleksievici, păstrându-și în întregime propria voce. Oasele soldaților din cimitirul militar distrus de pe bulevardul Decebal – zăcând la soare, așteptând să fie onorate – devin o emblemă care conectează intensa poveste dintre mamă și fiică cu întrebările despre memorie, istorie și apartenență.” (Alexandru Bulucz)

„Oase strălucitoare este un roman superb și răscolitor despre curajul de a ține piept vieții, dar și, în egală măsură, despre lucrurile ce nu pot rămâne nespuse. În cadrul mai larg al unui Chișinău contradictoriu, cu frumuseți discrete, dar și cu o memorie istorică dureroasă, vocile celor trei femei din generații diferite, cu frici și suferințe la fel de diferite, compun o narațiune ce chestionează onoarea și sensul sacrificiului, mai ales în tumultul istoriei moderne, evidențiind, în același timp, rolul crucial al memoriei – personale și colective deopotrivă – și importanța păstrării ei. Iar această memorie fragilă refuză să dispară, chiar și atunci când e acoperită de ruine sau de buruieni, pentru că oasele din Cimitirul Eroilor Români din Chișinău strălucesc în paginile acestui roman ca o formă esențială de rezistență a umanității.“ (Ana Pușcașu)