Porc si sentimental, intelept si rau

„Vocea mea e cea a omului mediu, a unui fel de mostră socială, bărbatul tipic bucureştean de 40 de ani, oarecum educat, dar nu un intelectual, poate un proletar intelectual, căruia îi place şi la mall, şi la un joint cu băieţii, senzualist, cum s-ar fi zis cândva, moştenitor al socialismului şi al tranziţiei capitaliste, oleacă vulgărel în raport cu standardele ridicole de distincţie, fără limbaj privat sau idiosincrazii extraordinare, comun deci, întru câtva, deşi ştie ce-i aia aliteraţie, totuşi, porc şi sentimental, înţelept şi rău – dar mai sunt eu aşa? Nu prea, majoritatea poeziilor de aici sunt scrise cu ani în urmă. Nici nu eram chiar aşa, mai degrabă făceam un rol, o voce democrată, pornind de la ceva adevărat din mine şi prin opoziţie cu arhetipul poetului prea sublim pentru lumea asta. O dilemă a mea după ce m-am născut iar, cum ştiu că am fost, în sens religios – ce fac cu ce am scris înainte, cu porcărioarele şi cinismele. N-am stat mult să mă frământ, totuşi, mi-am amintit cum a găsit bunică-miu în butoiul cu zăr un şoarece mort. A păstrat zărul – «doar n-o s-arunc atâta zăr bun pentru un şoarece». Şi nici nu era mort de mult, nu apucase să se împută.” (Dan Sociu)