Rabdari vrajite

În tinerețe, Călin era neîntrecut în bună dispoziție, cultură, spi­rit, vervă debordantă, energie, farmec, informație, prezență de spirit, rezistență fizică, disponibilitate, agilitate, fler, căldură, sensibilitate, camaraderie – orice. Mare coureur, neîntrecut de­gustător, impenitent cititor, fin fotbalist, neobosit causeur – Călin avea întotdeauna servită, la orice oră din zi și din noapte, atât chinta regală, cât și careul de ași. Și asta fără să trișeze. Ca și textele sale de mai târziu, conversația sa era saturată de poante abrupte (de care te puteai împiedica), străbătută de imperceptibile, dar abisale crevase (în care te puteai prăbuși), minată de calambururi verbale nestăvilite, care îți dădeau senzația că ești aruncat pe un covor de bile, și indefinit diva­gată de imprevizibile cascade de asociații livrești, care te făceau să percepi sensul a ceea ce este spus ca şi când ai fi fost aruncat într-un labirint, în care nu puteai să nu te pierzi, mai înainte de a fi fost invitat (ori obligat) să ieși…

H.-R. Patapievici

 De ce îl iubim pe Călin-Andrei Mihăilescu? Pentru că e plurilingv şi multiludic. | Pentru că ştie să râdă (un obicei tot mai rar exersat în ziua de azi). | Pentru că e frate de sânge poetic cu Şerban Foarță şi pentru că a inventat nu pictopoezia, ca Brauner plus Voronca, ci poeziarul sau poemarticolul. | Pentru că e baroc şi barocul din fire n-are lecuire. | Pentru că, dincolo de jocurile lui fermecătoare, ideile sunt serioase pentru oricine mai are un dram de minte, inimă şi literatură.

Ioana Pârvulescu

Jurnalul este pentru sine; corespondența, pen­tru tine; să le dai publicei persoane a treia e‑ara­reori mărturisire adevărată și‑ntotdeauna o înviorată disperare a narcisistului. O leapșa pe eșuatele în care finitul (omenesc) se ciocnește de infinit, astfel muindu‑se. În prostul gust, în mica escapadă a prostului gust, omul evadează. Dom­nul evaluează. Cum se știe că Domnul nu evalu­ează prin povești, povești îmi vin și‑mi vine să vă dau, fratern, prietenesc și sororal. Doar implantu­rile memoriale sunt, și ele, tot povești.

Călin-Andrei Mihăilescu