Sfarsitul crestinatatii

„Aşa cum sugerează titlul cărţii redate acum cititorilor exigenți din România, filosofii creştini (cel puţin cei din aria catolicismului) îşi mai extrag optimismul doar din critica (aparent surprinzătoare) a noţiunii de civilizaţie creştină, echivalentă cu lunga perioadă post-constantiniană în care „Evanghelia a guvernat Statele”: dacă religia creştină are un viitor, el nu mai trebuie căutat, prin urmare, în resuscitarea „creştinătăţii” (în stilul medievalei Europa christiana), ci în reasumarea existențială şi liberă a mesajului evanghelic, dincolo de orice vanitate politică. Era creştină – ca supunere unanimă, prin voinţa Prinţului şi a monarhiei pontificale – s-a încheiat, dar acest exitus nu este neapărat o catastrofă, dacă ne gândim că Iisus Hristos însuşi le-a cerut ucenicilor săi să dea Cezarului ce e al Cezarului şi lui Dumnezeu ce este al lui Dumnezeu.”

Teodor Baconschi

Într-o suită de reflecții articulate în jurul marilor curente filosofice, istorico-religioase și socioculturale care au modelat civilizația creștină, începând din secolul al IV-lea și până în zilele noastre, Chantal Delsol cercetează, cu o remarcabilă luciditate, cauzele destrămării Creștinătății, precum și consecințele acestui fenomen asupra celor două domenii fondatoare ale existenței umane: morala și ontologia. Sub asaltul modernității, al ideilor raționaliste din Epoca Luminilor și al mișcării nihiliste din a doua jumătate a secolului trecut, Creștinătatea devine simbolul cetății asediate, manifestând, deopotrivă, încercări de reconciliere cu societatea actuală, dar și atitudini retractile, în spiritul conservării propriilor principii fundamentale. Răsturnarea vechilor ierarhii morale, criza profundă a conștiinței, mutațiile ireversibile ale paradigmei de gândire, metamorfoza valorilor și a normelor ce jalonau relația dintre Biserică și Stat – toate acestea constituie, neîndoios, semnele inversiunii normative a noului timp. Deși umanitatea se înclină adesea în fața cântecului de sirenă al utopiilor și al falselor speranțe, conștiința sacrului se reanimă necontenit, sub forma unei noi spiritualități.